PARTEA I

Articol aparut in SPECIAL ("Jurnalul National") in ziua de Luni, Martie 15, 2004

Ultimele zile ale cuplului Ceausescu

Ziarul nostru prezinta, incepand de azi, dezvaluiri senzationale facute de martori care s-au aflat langa Nicolae si Elena Ceausescu in ultimele lor zile de viata, de la “momentul Timisoara” pana la executia de la Targoviste


Prologul: 18-21 decembrie 1989

Incepand de astazi, “Jurnalul National” va prezinta dezvaluiri in premiera si in exclusivitate, facute de martori oculari care s-au aflat langa Nicolae si Elena Ceausescu in ultimele zile de viata, de la “momentul Timisoara” pana la executia de la Targoviste. Urmarim sa aflam, prin aceste marturii-dezvaluiri, care a fost mecanismul gandirii la varf al unui regim represiv care a condus Romania aproape 20 de ani. Cum s-au luat deciziile in acele zile dramatice, cum au actionat si gandit atunci Nicolae si Elena Ceausescu, care au fost rolurile Armatei, Securitatii si camarilei comuniste in desfasurarea evenimentelor.
MARIUS TUCA

  • Jurnalul National: De ce nu vreti sa va dezvaluiti identitatea?

    In primul rand pentru ca nu este momentul. Ceea ce fac acum nu o fac ca sa apara numele meu pe undeva, ci ca sa se stie adevarul. E foarte important, pentru ca despre toti cei care au fost in elicopter, si ma refer si la echipaj, s-au spus tot felul de lucruri. Fie ca au tradat, fie ca au fost duplicitari. Nu e adevarat. Si unii, si ceilalti ne-am facut datoria. Asta este foarte clar. Ne-a fost teama unii de altii pe durata zborului, ne-a fost teama imediat dupa aceea sa declaram adevarul, in prima faza, dar vine un moment in viata cand trebuie sa spui si ce a fost in realitate, fara nici un fel de teama.

  • Haideti sa incepem cu inceputul. Spuneti-mi, cand a plecat Ceausescu in Iran?

    Pe 18 decembrie a plecat si s-a intors pe 20 decembrie seara.

    “La Timisoara a fost revolta populara”

  • Bun. Inseamna ca din 18 pana in 20 decembrie Elena Ceausescu s-a aflat la comanda.

    Daca e sa o iei corect, asa era. Elena Ceausescu era informata in permanenta despre ce se intampla la Timisoara, despre ce posibilitati sunt sa se linisteasca lucrurile acolo, daca aceste posibilitati exista sau nu. Mai depate, i se raporta lui Ceausescu. Ii raportau inclusiv ea, dar si cei de la Timisoara. La Timisoara, daca ma intrebati ce a fost, va voi spune ca a fost o revolta populara. Pe urma si-au bagat coada si altii. De ce si-au bagat coada? Ca trebuia, era nevoie sa-l astepte pe Ceausescu. Altfel, daca el nu era in tara, se termina si revolutie, si revolta, si tot. Deci trebuia sa fie el in tara. Pe 20 decembrie, seara, a venit. A mers acasa, a discutat cu generalul Vasile Milea, cu cei care au fost la Timisoara, cu cei care mai erau la Timisoara.

  • Unde au discutat?

    La telefon, de la casa din Primaverii. Daca nu ma insel, l-a chemat si a stat de vorba putin, in fata casei, cu Emil Bobu.

  • Spuneti ca revolta putea sa se raspandeasca in toata tara pana sa vina el din Iran, dar ca au existat forte care au facut in asa fel incat sa explodeze totul cand venea?

    Da.

  • Ipoteza este senzationala: Revolutia sa aiba loc fara ca Nicolae Ceausescu sa fie in tara. Cum credeti ca ar fi decurs evenimentele? Si, mai ales, ar fi fost posibil?

    Ar fi fost posibil, dar nu se mai ajungea la restul etapelor care se urmareau: arestarea, judecarea si executarea cuplului Ceausescu.

  • Cum credeti, prin urmare, ca s-ar fi desfasurat evenimentele daca el nu era in tara?

    Ar fi fost mai frumos decat revolutiile de catifea care au fost la altii. Asa cred. Fara morti, fara raniti, fara nimic altceva.

  • A existat un moment cand Nicolae Ceausescu a avut mai multa incredere in Armata sau in Securitate?

    Pe 17, inainte sa plece, cei de la Securitate au spus ca stapanesc situatia la Timisoara si de fapt se vede ca n-au stapanit-o, deci n-au mers pe varianta cea mai buna si s-a intamplat ce s-a intamplat cu pastorul Laszlo Tokes. Si-atunci, practic, nu ca i-a destituit pe cei din conducerea Securitatii, dar n-a mai avut incredere in ei.

  • Si s-a dat pe mana Armatei, total.

    Da.

  • Si avea incredere in Armata cand a facut asta?

    Da.

  • Amandoi aveau?

    El conducea, nu avea nevoie sa fie si ea de acord cu el sau sa fie de acord si primul-ministru.


    “Ceausescu n-a stiut niciodata totul”

  • Cand a plecat in Iran, pe 18, la Timisoara lucrurile erau in desfasurare. Stia ce se intampla cu adevarat acolo, la Timisoara?

    In perioada asta, Ceausescu n-a stiut niciodata totul, exact. A avut bucatele de adevar. La un moment dat, chiar i s-a sugerat Elenei Ceausescu sa nu i se spuna niste informatii din cauza starii lui de nervozitate. Ideea ar fi fost sa se controleze niste informatii care ajungeau la el, ca sa nu se enerveze, sa nu-i creasca glicemia de la asta, el fiind diabetic. Si atunci se rezolvau anumite probleme fara sa i se spuna lui totul. Elena, din dorinta de a-si proteja sotul, s-a bagat mai mult decat trebuia. Le-a cerut celor din jur, lui Bobu, lui Manea Manescu, sa-i mai spuna si ei despre ce e vorba, ca sa vada cum se pot rezolva lucrurile astfel incat sa ajunga la Ceausescu numai ceea ce nu puteau rezolva ei. Asta pana la plecarea in Iran.

  • Practic, foarte multe informatii nu ajungeau la el si ajungeau la ea, pe motivul de a-l proteja. Bun, si de ce-a plecat totusi in Iran?

    Plecarea a fost aprobata intr-o sedinta, in ziua de 17 decembrie.

  • Ce s-a intamplat? Cum s-a ajuns la concluzia ca nu-i nici o problema si ca totul e sub control si el poate sa plece?

    Atunci, in cadrul sedintei, s-a prezentat situatia de la Timisoara.

  • Unde a fost sedinta?

    La Comitetul Central. S-a vorbit despre situatia de acolo, despre participarea Securitatii, a carei conducere n-a spus adevarul.

  • De ce?

    Revenim la povestea de la inceput, cu informatiile. Sigur, e doar o parere. Au fost si interese la mijloc. Nu poti sa stii.

  • Ce s-a intamplat la sedinta?

    La un moment dat, in timpul sedintei, Ceausescu a spus ca, in situatia de fata, el renunta la postul de secretar general al partidului si ca isi da demisia. Atunci au sarit si Oprea, si Dascalescu, si mai multe voci. Toti i-au spus ca trebuie sa mearga mai departe, inclusiv cu plecarea in Iran. Si, la insistentele lor, Ceausescu a mers mai departe.

  • Erati acolo. A fost un moment tensionat?

    Nu.

  • Au fost toti de acord in legatura cu plecarea in Iran?

    N-a zis nimeni ca nu trebuie sa plece sau ca ar trebui sa ramana sau ca ar fi bine sa amane vizita. I-au spus ca este bine sa respecte programul: sa plece si sa se intoarca.

  • Deci asta era pe 17. In timp ce avea loc sedinta, veneau informatii de la Timisoara?

    In timpul sedintei, nu.

  • Dupa sedinta, Nicolae si Elena Ceausescu au plecat la casa din Primaverii?

    Da.

  • Au mai avut discutii cu cineva in legatura cu Timisoara? S-au mai intalnit cu cineva in seara aceea?

    La telefon au vorbit. Au vorbit si cu Bobu, de exemplu.

  • Avea discutii si cu Chitac sau cu Stanculescu?

    Nu cu ei personal. Cu ministrul Apararii si cu seful Securitatii.

  • Si a venit ziua de 18.

    Nicolae Ceausescu a plecat, iar Elena Ceausescu s-a dus la sediu, la Comitetul Central. Acolo ii dadeau in continuare cu aceleasi discutii legate de Timisoara. Ziua de 19 a decurs la fel, pana pe 20, cand s-a intors el.

  • In aceste doua zile, Elena Ceausescu a tinut in permanenta legatura cu cei de la Timisoara si cu cei de la Bucuresti, da?

    Tinea legatura si cu Milea, si cu Dascalescu, si cu Bobu.

  • Cu Ceausescu vorbea?

    Da, dar nu vorbeau neaparat din cauza ca era situatia asta. Ei doi vorbeau oricum.


    “A fost ordin sa se traga la picioare”

  • Se spune ca Elena Ceausescu a dat ordin sa se traga la Timisoara. Putea sa faca asta?

    Parerea mea e ca nu avea calitatea si competenta sa faca treaba asta.

  • Si cine ar fi putut sa dea ordinul?

    Comandantul suprem sau ministrul Apararii.

  • Deci Ceausescu sau Vasile Milea.

    Unul dintre ei. Sau primul-ministru, Dascalescu.

  • Ati auzit vorbindu-se in acea perioada ca ar fi dat ordin Nicolae Ceausescu sau Vasile Milea?

    Am auzit ca s-a dat ordin, dar ordinul a fost sa se traga la picioare. Lucru care, dupa parerea mea, e o prostie: tragi la picioare si in momentul doi omul este in genunchi, iar glontul ii vine in cap.

  • Deci s-a dat ordin sa se traga la picioare.

    A fost ordin sa se traga la picioare si nu sa se traga in plin. Acestea au fost discutiile. Legat de felul in care a actionat Securitatea, de exemplu, la Timisoara, cand au iesit cu tancurile, acestea au fost “descaltate”, adica li s-au dat jos senilele. Or, asta nu o poate face decat cineva de specialitate. Pe 16 incepusera framantari in sediu in legatura cu Timisoara si se punea in discutie sa se trimita acolo mineri ca sa ii imprastie pe oameni. Si discutia asta s-a purtat si a doua zi, direct la Elena Ceausescu, cu seful sectiei militare a CC-ului (n.r. - Parcalabescu). El a venit cu organizarea, propunea sa plece niste garnituri de tren cu mineri sa-i potoleasca pe manifestanti. E un plan pe care l-am vazut cu totii, dar cativa ani mai tarziu, cu mineriadele din ‘90-’91.

  • Deci pe 16 decembrie se voia trimiterea minerilor.

    Da. Pe 17 ar fi fost totul pregatit sa plece si totusi s-a renuntat.

  • De ce s-a renuntat la idee?

    Din cate stiu eu, minerii erau pregatiti. Erau fabricate si batele cu care sa se duca la Timisoara si sa restabileasca ordinea. Au fost dusi pana la trenuri, dar trenurile nu au mai plecat. Din ce cauza, nu stiu. O fi fost boicotata deplasarea lor, or fi fost si alte forte care au intervenit...

  • Ne intoarcem la cele doua zile in care Ceausescu era plecat in Iran. Cine a dat ordinul de a se trage la picioare?

    Putea sa-l dea presedintele. In lipsa lui, prim-ministrul Dascalescu sau ministrul Apararii, generalul Milea.

  • In perioada in care Elena Ceausescu a ramas aici, s-a intalnit cu cineva, a fost ceva deosebit?

    A avut intalniri la nivel de ministru al Apararii Nationale, departamentul Securitatii, Iulian Vlad, Milea...

  • Cu copiii s-a intalnit in perioada acesta?

    Nicu Ceausescu era la Sibiu. El a tot dat telefoane in perioada asta, cred ca din ora-n ora, din jumatate in jumatate de ora, voia in permanenta sa afle ce se intampla. Era si implicat politic, fiind secretar la Sibiu. Ceilalti copii, Zoe si Valentin, mai putin. Dadeau telefoane asa, sa intrebe “Ce faci, mama, ce face tata?”.

  • Si a venit ziua de 20 decembrie.

    Pe 20 seara s-a intors Nicolae Ceausescu. S-a facut primire la aeroport si s-au dus la casa din Primaverii.

  • Cine s-a ocupat de mitingul din 21 decembrie?

    De asta se ocupa Primaria Capitalei, Barbu Petrescu, dar el era mai... sarac cu duhul.


    “Mitingul din 21 n-a fost ideea lui Ceausescu”

  • A fost ideea lui?

    Oricum, nu a fost nici a lui Nicolae, nici a Elenei Ceausescu. Asta e sigur. Primaria a luat legatura cu marile intreprinderi, cu secretarii de partid de acolo, au aranjat sa scoata oamenii, sa ii aduca in piata cu autobuzele ca sa asiste la miting. Nu stiu cat de manipulat era Barbu Petrescu.

  • El a avut ideea mitingului?

    I-a dat-o altcineva.

  • Cine?

    Nu stiu.

  • Dar a venit pe filiera Barbu Petrescu.

    Da.

  • Si Nicolae, Elena Ceausescu, cei din conducere, din armata, din Securitate, au fost de acord?

    Da, din moment ce a avut loc mitingul. Dar ideea n-a venit pe alta filiera, de la Securitate, de exemplu. Daca venea de la cineva de la Securitate, se stia.

  • Bun. Si in seara sosirii din Iran, cei doi au ramas acasa.

    Da, s-au intalnit cu Bobu, dupa aceea au avut legaturi telefonice si cu Sibiul, si cu Timisoara, multe legaturi telefonice, si au vorbit din casa.

  • Au dormit in noaptea aia?

    Daca n-au mai avut legaturi telefonice si nimic nu s-a mai intamplat, banuiesti ca au dormit. Nu pot sa zic ca n-au dormit.

  • Pana la ce ora au avut legaturile astea telefonice?

    Pana dupa miezul noptii.

  • A doua zi la cat s-au trezit?

    A doua zi au inceput programul normal. La ora opt au plecat la sediu.

  • Pe 21 decembrie.

    Da. S-a creat un comandament, alaturi, intr-o incapere mai mica, unde au venit cei de la Armata, cu harti, cei de la Statul Major.

  • Armata si Securitatea lucrau la asta?

    Armata, da. Securitatea, deloc.

  • Isi pierdusera total increderea in Securitate?

    Se mergea numai pe mana Armatei.

  • De cand asta? Dupa Tokes?

    Acela a fost momentul decisiv.

  • Ce stiau Nicolae si Elena Ceausescu despre Tokes?

    Credeau ca stiu totul, dar toate informatiile pe care le-au avut erau trunchiate. Ceausescu n-a putut sa puna niciodata lucrurile cap la cap si sa spuna: “Domnule, asa ar fi cel mai bine sa facem”.

  • Procurorul general adjunct, Diaconescu, care era la Timisoara, spunea zilele trecute, in “Jurnalul National”, ca le-ar fi transmis lui Nicolae si Elena Ceausescu informatia ca acolo este o revolta populara. Credeti in acest lucru? Ca ar fi putut el informa despre revolta?

    E foarte important cui i-a spus. Daca a sunat personal si i s-a raspuns de la cabinet si a transmis informatiile, sau daca a vorbit direct cu ei. E foarte importanta persoana care a primit mesajul. Ca daca nu l-a transmis mai departe...

  • Dar chiar asa, mesaje de genul acesta nu ajungeau deloc?

    Era posibil sa se transmita la cabinet si sa nu ajunga informatia mai departe. Era posibil. Putea sa fie filtrata de directorul de cabinet, de seful de cabinet. Asa ca nu era obligatoriu ca mesajul sa si fie transmis.

  • Ceausescu avea probleme cu sanatatea, i se facea insulina?

    Da, avea probleme cu sanatatea, era deja dependent de insulina.

  • De cand i se facea insulina?

    Cred ca de un an si ceva.

  • Bun. 21 dimineata, se pregatea comandamentul. La Armata se ocupa in continuare Milea.

    Erau Milea, Stanculescu, mai erau oameni de la Statul Major.

  • Povestiti-ne ce se intampla in Comitetul Central pe 21.

    Cu 30 de minute inainte sa se intre in aceasta sala a comandamentului se purtau discutii, incepuse agitatia puternica, mai mergea in cabinet, mai discuta.

  • Ce s-a intamplat dupa miting ?

    Ceausescu a ramas la sediul CC-ului. Toate unitatile de Securitate au intrat in stare de urgenta, toata lumea era in cazarma. Ei au ramas in CC: sedinte, telefoane, discutii, Timisoara, Bucuresti, situatia de pe platformele industriale din Bucuresti, situatia din tara, de unde se pare ca foarte multe informatii care veneau spuneau ca e liniste, ca nu sunt probleme. Se crease senzatia ca probleme sunt numai la Timisoara si la Bucuresti. Iar la Bucuresti a aparut ca un fenomen de masa, de-asta au adus si muncitorii de la Republica, de la 23 August. Au fost pe urma si cei din Armata, cu tanchete si blindate si cu ce mai aveau in dotare. Pe 21 seara s-au cerut haine pentru ca ei doi sa se schimbe, ca ramasesera in CC.

  • Deci n-au mai plecat acasa.

    Acolo au mancat, s-au schimbat, nu s-au mai dus acasa.

  • Va gandeati atunci ca o sa cada Ceausescu?

    Nu se gandea nimeni la asta.

  • Nici pe 20, nici pe 21, nici chiar dupa miting?

    Nici dupa miting. La dictatura care fusese, putea cineva sa se gandeasca dintr-o data ca ar putea sa fie altfel? A, ca dorinta era, sunt de acord! Foarte multi aveau dorinta asta.


    “Dupa manifestatie cei doi erau extraordinar de surprinsi”

  • Care era starea de spirit a celor doi dupa mitingul din 21 decembrie? Cum se comportau?

    Erau extraordinar de surprinsi. Au fost obisnuiti ca atunci cand spun ceva sa nu fie contrazisi. Daca spunea, de exemplu, ca aceste case sa fie daramate, casele erau daramate. Totul se facuse mereu asa cum transmiteau ei si, deodata, vedeau atatia oameni ca incep sa se revolte impotriva lor. Ca acesti oameni erau manipulati sau nu, conteaza mai putin. Conteaza ca erau surprinsi ca lumea nu mai facea tot ce spuneau ei, ca lumea se razvratise.

  • Dupa ce s-a terminat mitingul si s-au intors in sediu, erau pe ganduri?

    Normal ca erau pe ganduri. Nu puteau ramane indiferenti la ceea ce se intampla afara, mai ales cunoscand ce se petrecea in tarile din jur. Dar se gandeau ca e manipulare si ca nu o sa se intample si in Romania ce se intamplase in alte parti.

  • S-au certat cumva atunci?

    Nu. De fapt, niciodata nu i-am vazut certandu-se.

  • Asadar, starea de spirit in Comitetul Central, pe 21 decembrie, era tensionata, dar nu se gandea nimeni ca o sa se intample ce a urmat. Dar de Timisoara, care era deja un oras liber, ce se vorbea? Stia Ceausescu asta?

    Din informatiile pe care le avea stia ca acolo actioneaza niste derbedei care sparg geamurile si fura totul din magazine, ca sunt niste grupuri care incita populatia sa iasa in strada. Se mai spunea ca in scarile de bloc se baga cauciucuri si li se da foc ca sa faca oamenii sa iasa din case. Si ca sunt forte care creeaza panica.

  • Care era situatia in Bucuresti in noaptea de 21 decembrie? Cand s-a tras?

    Ordinul a fost clar: sa se traga numai foc de avertisment.

  • Cine a dat ordinul?

    Propunerea a venit de la Armata, pentru descongestionarea pietei. Si s-a mai propus sa se traga cu trasoare, ca sa se vada, sa se creeze putina panica.

  • Din cate stiu eu, s-a tras si in demonstranti. Deci Ceausescu a aprobat ordinul sa se traga foc de avertisment.

    Da.

  • Si ce alte mijloace a recomandat Ceausescu?

    A fost si propunerea sa se intervina cu pompierii cu tunurile de apa. Din cate stiu, pompierii au incercat, dar nu au putut sa ajunga in piata. Si mai e ceva. Tot razboiul acela electronic, de atunci, cu tot felul de aparate, de simulatoare, pe care nu le putea avea decat Armata si cinematografia. Cand se faceau aplicatiile pentru tarile din Pactul de la Varsovia, tarile membre nu veneau cu forte pe teritoriul Romaniei. Ceausescu nu a permis niciodata asta. Atunci se simula participarea prin zgomot, lumina, toate efectele, exista o aparatura diversa care arata cum reactioneaza Armata romana in situatia data. Era normal ca Armata sa aiba aceasta aparatura, si sa o aiba si cinematografia, ca filmele nu se fac tragand si omorand lumea. Se simuleaza totul. Atunci in piata a fost plin de militari si de artisti.


    “S-a cerut aducerea lui Adrian Paunescu”

  • In seara de 21, ce stia Ceausescu despre cei care manifestau in Piata Revolutiei?

    Ca era un grup de vreo 60 de golani care tipa pe-acolo “Jos comunismul “ si “Jos Ceausescu”!

  • Si ce masura a spus sa se ia impotriva lor?

    Sa ii imprastie.

  • Nu s-a dus Securitatea acolo?

    Se auzea cineva care vorbea la megafon. O voce despre care multi au spus ca era a lui Paunescu, dar nu era vocea lui. Au fost trimisi cativa sa vada cine e cel care vorbeste. Dar nu se stie nici in ziua de azi cine a fost.

  • E adevarat ca Ceausescu l-ar fi chemat pe Adrian Paunescu in noaptea de 21 sa vorbeasca la televiziune sau ceva de genul asta?

    Da. Eu asa am auzit, ca a fost aceasta idee ca Paunescu sa se adreseze tinerilor pe 21 seara.

  • In 21, toata lumea din comandament a ramas in CC?

    Da.

  • S-a dormit in acea noapte?

    Putin, dar s-a dormit.

  • Unde?

    Erau camere speciale de odihna.

  • Si Nicolae si Elena Ceausescu erau acolo?

    Da.

  • Au mancat in acea seara?

    Putin, dar au mancat. Mai ales el trebuia sa manance. Avand diabet, trebuia sa respecte un regim, altfel putea intra in coma.

  • Mancau singuri sau cu toti ceilalti?

    Intotdeauna singuri.

  • De unde li se aducea mancarea?

    Aveau bucatar acolo.

    Continuarea in “Jurnalul National” de maine! Cititi despre evenimentele petrecute in sediul fostului Comitet Central la primele ore ale zilei de 22 decembrie, despre cum au fost convinsi Nicolae si Elena Ceausescu sa paraseasca cladirea in care au stat ultimele 24 de ore, despre fuga cu elicopterul, popasul de la Snagov si fuga spre Targoviste!


PARTEA II

Articol aparut in SPECIAL ("Jurnalul National") in ziua de Marti, Martie 16, 2004

“Nicolae si Elena Ceausescu n-au vrut sa fuga din tara”

Un martor ocular povesteste cum au fugit Elena si Nicolae Ceausescu din sediul Comitetului Central, de ce au plecat la Palatul de la Snagov si de ce nu au vrut sa paraseasca Romania.

De ce au plecat cei doi, Elena si Nicolae Ceausescu, din Comitetul Central? De ce au plecat la Palatul de la Snagov? De ce Elena Ceausescu a luat cu ea carnetele de CEC pe numele copiilor? Puteau sa fuga cei doi din tara? De ce n-au facut-o? De ce au vrut sa ajunga la Pitesti? De ce au ajuns la Targoviste? Stiau ei dupa ce au fugit din Comitetul Central ca in tara incepuse revolutia? Stiau ei ca romanii cucerisera Romania? Iata intrebarile la care raspunde un martor ocular.
MARIUS TUCA

 

  • Jurnalul National: In dimineata de 22, la ce ora s-au trezit Nicolae si Elena Ceausescu?

    Pe la 7:00. Au stat noaptea in sedinte si discutii pana pe la 2-2:30, cand s-au retras. Pe 22 au inceput sa se apropie manifestantii de CC. Sa va spun ceva interesant: incepusera sa apara multi tineri pe cladirile din jur, dar toti aveau echipament asemanator - blugi, adidasi, o geaca pe ei, cam toti erau la fel imbracati. Deci nu erau chiar cei din strada. De regula, inainte, daca mergeai pe Calea Victoriei spre sediu, vedeai foarte multi civili plantati cam la distante egale si care semanau: aveau paltoane asemanatoare, incaltarile cam la fel, caciulile la fel. Deci cei de pe cladiri puteau foarte bine sa fie de la cercetare-diversiune. Nu spun ca erau de la Trutulescu, de la Buzau.

  • Cand a vazut Ceausescu ca piata era plina si ca lumea striga “Jos Ceausescu”?

    O data din biroul lui si dupa aceea cand s-a urcat in elicopter. Atunci a vazut bine despre ce era vorba.

  • Pana sa urce in elicopter, ce zicea?

    Si in momentele acelea au crezut amandoi ca in piata sunt oameni care sunt manipulati, trimisi acolo, nu ca e vocea poporului. Dar incepusera sa apara niste semne de intrebare.

  • Ce s-a intamplat in acea dimineata? La ce ora a decolat elicopterul?

    Pe la 12.

  • Ce s-a intamplat de la 7 la 12? Cine mai venise in sediu? Copiii celor doi?

    Valentin si Zoe au fost acolo pe 21 decembrie, stateau in CC. Au avut loc intalnirile cu cei de la armata, a venit si Stanculescu.


    Moartea lui Milea si cadavrele din Timisoara

  • Cu generalul Milea cum a fost? A fost sinucidere sau a fost omorat?

    Putea sa fie si una si alta. Putea sa fie sinucidere pentru ca pe ordinul de lupta la orice unitate nu se regaseste ca secretarul general sau comandantul suprem au dat ordin sa se traga. Acolo apare, de fiecare data, numele ministrului, ca el transmite mai departe. Deci daca esti generalul Milea si dai ordinul sa se traga la Timisoara, apoi vezi ce se intampla in jurul tau si vezi ca totul pica, se naruie, iti dai seama ca nu se poate sa iti mai fie bine si spui ca mai bine termini tu decat sa iti faca cine stie ce. Si poti avea o depresie de genul asta, sa iei pistolul si sa te impusti. Mai ciudat e ca s-a impuscat in inima. De regula, te impusti in cap. In inima se intampla mai des sa te impuste altul.

  • Ceausescu stia de mortii de la Timisoara si de faptul ca au fost adusi la Bucuresti sa fie incinerati?

    In mod normal, trebuia sa stie. Dar curatenia asta s-a tinut a fi facuta de Elena Ceausescu, Bobu, cei care mai erau pe aici, Dascalescu. Am inteles ca acesti 40 sau cati au fost alesi sa fie bagati in masina frigorifica si dusi la incinerare in Bucuresti, n-au fost luati la intamplare, la gramada. De ce?

  • Revenim la ziua de 22. Incepuse sa se apropie multimea.

    Da. Eu am vazut tineri pe cladiri. Multi s-au apropiat din partea din spate a cladirii.

  • Ceausescu avea biroul spre piata?

    Da, amandoi vedeau inspre piata.

  • Bun, si a venit momentul cand se apropia multimea. Cine a luat hotararea sa plecati?

    Sfatul l-a dat Stanculescu.

  • Nicolae Ceausescu a vrut sa plece?

    In prima faza, el nu vroia sa plece.

  • Dar Elena Ceausescu?

    Ea nu facea altceva decat sa sustina ce spunea el. Daca voiau sa plece, puteau sa o faca din 21, nu era nevoie sa ramana in CC. Puteau sa mearga in alta parte, unde nu era atata multime. Puteau sa mearga, de exemplu, in Primaverii sau la Snagov. Nu stiu daca se organiza lumea la pas sa mearga la Snagov. Mai fusesera niste discutii la el in cabinet.

  • Cine era acolo?

    Ei doi, Stanculescu... a, si mai erau Bobu, Postelnicu, Manea Manescu.

  • In cartea “Prabusirea”, scrisa de doi britanici si aparuta recent in Romania, apare un episod relatat de fostul comandant al Armatei pentru Bucuresti, generalul Gheorghe Voinea. El spune ca, la putin timp inainte de fuga cu elicopterul, Elena Ceausescu l-ar fi scuipat in fata pe generalul Iulian Vlad, numindu-l “porc” si “tradator”. Asa s-a intamplat?

    Nu. Nu a scuipat pe nimeni, niciodata.


    Pregatirea fugii

  • De ce s-a stabilit plecarea cu elicopterul? Nu erau acolo si niste tuneluri subterane?

    Si ce sa faci, sa pleci pe jos si sa traversezi la cladirea de dincolo? Plus ca subteranele alea sunt de pe vremea regelui, nu le-a facut Ceausescu, asa cum bat astia campii. Sunt vechi.

  • Si, la un moment dat, s-a stabilit ca pleaca.

    Da, ne-am dus la un lift. Cand liftul s-a apropiat de etajul unde urma sa se coboare, s-a tras de usa inainte si s-a blocat un pic. S-a rezolvat si problema asta repede.

  • Demonstrantii intrasera in cladire?

    In momentul in care ei au plecat din cabinet, jos se fortau usile la intrarea principala si la laterale. Cand s-au urcat in lift, demonstrantii intrasera deja in cladire, dar mai erau distante de parcurs ca sa ajunga la cabinetul 1 si la zona lifturilor. Au ajuns in zona etajelor 6-7 cand deja se urcasera in elicopter. In acel moment, doi ofiteri de Securitate au asigurat decolarea. Trebuia sa fie doua elicoptere.

  • De ce nu a venit al doilea elicopter?

    N-a putut sa aterizeze.

  • Cine s-a mai urcat in elicopter?

    In afara de Nicolae si Elena Ceausescu si de echipaj, deci comandant, secund, mecanic, mai erau aghiotantul Elenei Ceausescu, unul dintre ofiterii de Securitate, Manea Manescu si Bobu.

  • Si-au luat la ei ceva mai important?

    Nu. A fost o mapa neagra, care era a ei.

  • Ce era in ea?

    Niste cecuri pe numele copiilor. Cam 3,5 milioane de lei.

  • De ce cu cecurile? Ce se gandea sa faca cu ele?

    Sa ajunga la cineva care sa le dea inapoi la copii. Alte valori nu avea. Cecurile erau la purtator. Parola la fiecare cec era numele copilului. La cecul Zoe era Zoe si asa mai departe. Le putea folosi oricine, se putea duce la CEC sa ia banii ca avea si hartia cu parola intre file.

  • Alte lucruri de valoare? Se spunea ceva de o sculptura a lui Brancusi...”Cap de copil”, parca?

    A ramas in CC. Ei n-au luat nimic, n-au avut timp. Niciodata nu s-au gandit la varianta ca s-ar putea ca totul sa se termine vreodata. Nu isi facusera vreodata vreun plan pentru o astfel de situatie, sa-si puna ceva deoparte, sa traiasca din ceva daca se schimba vremurile sau sa se gandeasca la vreo tara unde sa plece.


    Discutiile din elicopter

  • Au vazut, din elicopter, multimea din piata. Care era starea lor de spirit cand au vazut sute de mii de oameni?

    Cand au vazut asta, au realizat situatia si daca initial au vrut sa mearga la 23 August sa le vorbeasca muncitorilor, atunci s-au razgandit.

  • S-au gandit atunci sa plece din tara? Ar fi putut pleca?

    La momentul decolarii de pe cladirea CC-ului, pe Aeroportul Otopeni erau pregatite amandoua avioanele pe care le folosea Ceausescu. Doua Boeing-uri 707, cu indicativele ABB si ABD. Mai mult se folosea ABD, care avea in cala din fata o instalatie de securizare care iti permitea sa vorbesti cu oricine fara sa se intercepteze si sa se stie. Deci erau pregatite pentru decolare, cu echipaj, cu tot ce trebuia, era obligatoriu, era o stare de urgenta. Aveau combustibil suficient cat pentru o cursa Bucuresti - Phenian. Si dupa cursa asta de 11 ore, tot mai ramanea combustibil. Dar Ceausescu nu a vrut sa plece din tara. A spus sa mergem la Snagov, la palat.

  • Cat a durat zborul?

    15-16 minute.

  • Ce vorbeau?

    Ascultau radioul, care incepuse sa transmita despre manifestatie, despre plecarea lui cu elicopterul, despre “fuga dictatorului”. Si atunci el a cerut sa fie inchis radioul.

  • De ce?

    Nu a mai vrut sa asculte asta.

  • Chiar asa, de ce au putut functiona radioul si televiziunea? De ce nu a luat nimeni masuri pentru a fi oprite?

    Securitatea putea sa opreasca, la momentul respectiv, si radioul, si televiziunea. Se tragea un simplu heblu si nu mai functionau.

  • Ce comentau Nicolae si Elena Ceausescu in elicopter, despre cele auzite la radio?

    Nu prea au comentat, nu au fost discutii prea multe. A fost o voce, nu mai stiu cine, Bobu sau Manea Manescu, care a zis “Hai sa aterizam pe Otopeni, sa luam avionul sa plecam”. Ceausescu a vrut sa mearga la Snagov, sa vada ce se intampla in restul tarii. La Snagov s-a intrat in Palat, iar Ceausescu a spus ca va vorbi la telefon cu prim-secretarii din judete, cu cei de la Armata. A intrat in legatura cu mai multe judete, printre care si Doljul. A vorbit cu prim-secretarul, care i-a spus ca la Craiova e multa lume in jurul Comitetului Judetean. Ceausescu i-a recomandat sa iasa si sa stea de vorba cu lumea, sa explice situatia, sa calmeze populatia, sa faca ceva. De fapt, asta le-a spus tuturor: sa iasa si sa discute. Mai liniste i se parea ca e in centrul tarii si inspre Moldova. Cele mai agitate erau Bucurestiul si Timisoara. S-a gandit ca s-ar putea sa mearga pe directia de Pitesti, sa plecam incolo. A cerut sa i se pregateasca un elicopter cu militari care sa insoteasca elicopterul lui. Drama celor doi a fost ca nimeni nu le spunea adevarul, pentru ca le era teama. Si asta s-a intamplat pana in ultima clipa.

  • Cat au stat la Snagov?

    Cam jumatate de ora. Pe urma, in elicopter nu s-au mai urcat Bobu si Manea Manescu. Au ramas acolo si au plecat intr-un ARO de la o gospodarie de partid. Ei primisera indicatii exact unde se va ajunge, dar nu stiau restul. Nici echipajul nu stia exact unde se va ajunge. Ei patru au mai avut o scurta discutie. Ceausescu, Elena si ei doi.


    Zborul spre Pitesti

  • Bun, ati plecat de la Snagov cu elicopterul. Stiati unde urma sa ajunga?

    Nu. Stiam ca mergem spre Pitesti. Urma sa treaca prin dreptul Aeroportului Otopeni, de unde sa se ridice elicopterul cu militari care sa fie escorta. S-a intrat in legatura cu turnul de control din aeroport. Cineva de jos a incercat sa convinga echipajul ca ar fi mai bine sa aterizeze chiar pe Otopeni si poate era mai bine, ca se termina totul atunci, acolo. Nu s-a aterizat, s-a continuat catre Pitesti.

  • S-a mai dat drumul la radio?

    Nu. Nu s-a cerut, nu s-a incercat.

  • Stiati ca in timpul acesta la Bucuresti si peste tot erau manifestatii si ca televiziunea era libera?

    Nu mai stia nimeni nimic. Nici nu puteai sa banuiesti.

  • De ce voia sa mearga la Pitesti?

    Din discutiile de la telefon la Snagov credea ca e o zona mai linistita si stia ca acolo este si o unitate de tancuri si auto si un releu de comunicare cu care puteai sa intri pe radio cu un discurs, ceva, voia sa incerce sa intre in legatura cu tara. Altfel era izolat si nu avea nici o putere. Cand aeronava se apropia de aeroportul de la Boteni a fost identificata prin radio. I s-a transmis: “DOPHEN 203, aveti coordonatele”. Era tipul elicopterului. Au raspuns, au confirmat ca sunt cei doi in elicopter si li s-a comunicat sa faca zona, eventual sa se ridice de la sol doua elicoptere care sa incadreze si sa incerce o aterizare, ca altfel vor dobori elicopterul. I s-a raportat lui Ceausescu situatia si s-a luat decizia sa se aterizeze pe soseaua de legatura Bucuresti-Targoviste. Au coborat din elicopter. Au oprit foarte multe masini, unii din curiozitate.

  • I-au recunoscut?

    Normal.

  • Si cum au reactionat?

    In prezenta lor nu au avut vreo reactie sau ceva de ostilitate. Erau exact ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic, nici o revolutie, nimic. Numai ca nu aplaudau.

  • Cate masini erau?

    La inceput erau 6-7 oprite. Dar care mai aparea, oprea. Ei s-au deplasat catre sosea in ideea sa urce in masina si sa plece mai departe. Unul dintre soferii de la o masina sa recomandat ca este medic, ca este ruda cu nu stiu ce blanar al familiei Ceausescu. S-au urcat in masina cu el. In fata Nicolae Ceausescu, in spate Elena Ceausescu si cu ceilalti. Au luat-o spre Pitesti, pe drumul vechi, Gaesti, Targoviste. Dupa ce au plecat ei, un tractor s-a pus de-a curmezisul. In masina in care au plecat cei doi erau patru persoane. Soferul, Nicolae Ceausescu, care statea pe bancheta din fata, si Elena Ceausescu impreuna cu ofiterul de escorta, pe bancheta din spate.

  • Atunci i-ati vazut ultima data pe cei doi?

    Da.


    Continuarea in “Jurnalul National” de maine cu noi dezvaluiri despre ultimele ore ale cuplului Ceausescu. Cititi marturia lui Constantin Paisie, militianul care i-a preluat pe Nicolae si Elena Ceausescu de la Institutul de Plante de langa Targoviste, unde ajunsesera la scurt timp dupa coborarea din elicopter. Paisie a stat alaturi de cei doi in toate zilele ce au urmat, pana la momentul procesului si al executiei de la Targoviste.


PARTEA III

Articol aparut in SPECIAL ("Jurnalul National") in ziua de Miercuri, Martie 17, 2004

“I-am ascuns pe sotii Ceausescu sub bancheta din spate a masinii”

Marturia lui Constantin Paisie, militianul care i-a escortat pe cei doi la Targoviste si le-a stat alaturi pana la executie.

Serialul nostru cu dezvaluiri in exclusivitate despre ultimele zile ale cuplului Ceausescu continua si astazi cu episodul intalnirii celor doi, de-acum fugari, cu Constantin Paisie, subofiter de militie, si cu colegul acestuia, subofiterul Enache. Marturia lui Constantin Paisie, cel care a stat zi si noapte langa Nicolae si Elena Ceausescu din ziua de 22 decembrie, cand i-a intalnit, si pana cand acestia au fost asasinati, este un document extraordinar.
MARIUS TUCA

  • Jurnalul National: Haideti, domnule Constantin Paisie, sa incepem cu inceputul. Primul contact avut cu abandonatii din elicopterul prezidential.

    Constantin Paisie: Cand am intrat in curtea Institutului de Plante de langa Targoviste eu nu am vazut decat o femeie de serviciu acolo. Sotii Ceausescu erau pe un culoar, stateau in picioare. Probabil de-abia venisera. Nu i-am intrebat cum au venit, de cat timp au venit. Cum i-am vazut, m-am dus, am dat un fel de raport, asa si am plecat imediat, n-am stat sa...

  • A fost cooperant?

    Ceausescu a avut o oarecare ezitare la inceput, m-a intrebat: “Voi sunteti pentru tara sau nu?”. Cam asa ceva. Noi am zis: “Haideti, haideti” si i-am tot fortat sa plecam de acolo.

    In acel moment, mai putin ma interesa sa port dialog. Voiam sa plecam cat mai repede, fiindca si noua ne era teama, deoarece stiam ce era in zona.

  • Elena Ceausescu a fost recalcitranta in vreun fel?

    Nu. Tacea. Erau speriati amandoi. De fapt, in prima faza, atunci in momentul cand i-am luat de acolo, erau agitati, speriati nu erau, agitati - da.

    Din momentul in care au vazut multimea din fata Otelariei, atunci au intrat intr-o panica mai mare, si nu din cauza ca era multa lume, ci din motivul ca atunci cand i-au vazut in masina cu noi, oamenii au devenit agresivi si atunci s-au speriat, agresivitatea aceasta i-a speriat.


    Drumul spre Targoviste

  • Sa revenim. V-ati urcat cu totii in masina, acolo la Institutul de Plante si ati pornit-o spre Targoviste. E distanta mare?

    Nu. Cativa kilometri, 5 kilometri.

  • La periferia Targovistei nu era multime adunata. Erau in centrul orasului agitatiile, nu?

    La intrarea in oras, chiar in zona Otelariei, acolo erau valurivaluri de muncitori. Noi, la o intersectie, am redus viteza masinii, am zis ca astfel ne vom putea strecura. Numai ca oamenii ne-au vazut. Intentia noastra era de a patrunde in curtea si in sediul Militiei judetene, care se afla situata in vecinatatea Otelariei. Am vrut sa intram prin spate, dar nu s-a putut.

    Fiind atata multime si incepand oamenii sa ne loveasca, n-am putut sa intram la Militie si atunci am fortat, am fortat si prin busculade, prin ciocniri, prin tot ce s-a putut, am reusit sa iesim din oras.

  • Acrosati, tamponati...

    Acrosati. Ne-am rupt epoletii, le strigam “suntem cu voi!” - tot sa ne lase in pace, sa nu ne mai loveasca masina. Dar oamenii - nu, se agitau in continuare. Chiar si pe strada se vedeau scenele. Adica oamenii de pe margine, de pe trotuare vedeau cum ne buseau in spate diferite masini si i-au vazut pe cei doi Ceausesti, chiar daca i-am pitit eu la un moment dat sub banchetele din spate ale masinii. Dar probabil ca lumea si-a dat seama, pentru ca zvonul se ducea foarte repede.

  • Ce atitudine au avut in masina?

    Erau speriati, erau pur si simplu speriati.

  • Ati iesit din oras si incotro v-ati indreptat?

    Prima data am luat-o spre Bucuresti, pe DN 7. Nu stiam unde sa mergem. Efectiv nu aveam o idee fixata unde sa mergem. Am zis: domnule, sa scapam. Asta era singura idee atunci, sa scapam de furia oamenilor.

    Am mers pe DN 7, sa zic 6-7 kilomtetri, iar dupa aceea am luat-o spre Ratoaia, o zona pe care o stiam eu mai bine.

    Pe drum tot veneau masini din fata si toti cu “Victorie!” si cu farurile aprinse, asa. Scoteam si noi mana pe geam si faceam semnul victoriei.

  • Ati mai fost urmariti cu masini de cei din Targoviste?

    Nu. Dupa un timp ne-au pierdut, pentru ca ei ne loveau in spatele masinilor noastre cu boturile masinilor lor si li se oprea motorul, pentru ca li se racea radiatorul si astfel ii pierdeam pe drum.


    Ocolul spre Ratoaia

  • Chiar asa au fost de agresivi?

    Da, da. Bine, eu nu-mi amintesc decat de doua masini care ne-au lovit. Atata, doar doua masini, restul nu...

    I-am pierdut practic pe drum. Numai in momentul in care noi am inceput sa ne rupem epoletii si sa-i aruncam abia atunci au inteles despre ce e vorba. Astfel, unii ne-au lasat pentru ca nu mai puteau continua din cauza masinilor blocate, iar ceilalti, alte trei-patru masini, care nu stiu daca ne urmareau pe noi, ne-au lasat.

  • Colegul, cel care era la volan, subofiterul Enache, cunostea bine si el zona?

    Nu. Cand am luat hotararea sa ne indreptam spre zona Ratoaia, i-am spus eu. In rest a mers el pe unde a crezut ca poate sa se strecoare. Atunci ce gandea el, asta era, a mers pe logica lui, si am mers pe zona pe care si el o stia foarte bine, ca era pe traseul lui, Baldana - Targoviste, pentru ca acolo facea serviciul.

    Pe sosea, cand am vazut tancurile alea care veneau dinspre Moreni, cand am vazut si unul ramas in pana, am zis: nu e bine sa mergem spre Bucuresti, mergem undeva in stanga, i-am spus eu, spre Ratoaia, acolo... Initial, deci, am vrut sa scapam de furia oamenilor, dupa aceea urma sa luam o hotarare, ce facem.

    De fapt, si Ceausescu ne-a spus la un moment dat sa iesim undeva ... El voia... in doua locuri ne-a propus. Sa mergem la Otopeni, la o unitate militara, n-am inteles prea bine. Noi tot motivam ca n-avem benzina, ca nu ne-ajunge, ca la intrarea in Bucuresti sunt filtre. Atunci mi-a sugerat sa mergem la Bolovani, la un canton de vanatoare, ca era un pavilion acolo si din cate stiu eu era si pazit.

    Intr-un moment m-am gandit sa-i duc la parintii mei, acasa, in comuna Caragiale. Dar mi-a fost teama si mie. Dupa aceea am realizat ca nu e bine sa-mi implic parintii.

    Cand Ceausescu a vazut ca am refuzat, la un moment dat, sa mai comunicam cu el asupra cailor de urmat a inceput si el sa fie mai rezervat.

    Marturisesc ca nu stiam efectiv ce hotarare sa iau. Si intr-un timp mi-am spus, de ce sa iau eu hotararea si sa nu ia sefii nostri hotararea? Noi ii duceam la Comandament, sefii sa ia acolo hotararea pe mai departe. Si cand ei au vazut ca evitam comunicarea si si-au dat si seama ca nu vrem sa-i ducem unde doresc ei, atunci Nicolae Ceausescu a zis: “Lasati-ma sa merg in casa taraneasca de la marginea drumului; lasati-ma sa merg la oamenii astia, la tarani”. Si eu am zis ca nu e bine: “Lasati ca mergem in Targoviste”.

  • V-ati dus spre Ratoaia, care ce este, o garla, o localitate, o padure?

    Localitatea aceasta este situata undeva la marginea unei paduri. E un sat. N-am stat in acel sat. Ne-am oprit intre doua sate, intre Ratoaia si Racovita. Intre ele am stat. Am gasit un drum care mergea spre padure. Am mers sa ne ascundem. Era un stufaris acolo. Noi am camuflat masina sa nu se vada din drum.

  • Acolo, la Ratoaia, vazand ca ati devenit mai rezervati fata de ei, au constientizat noul lor statut de retinuti?

    Ceausescu a inteles spaima noastra cu ce se intamplase la Targoviste si din aceasta cauza el ne-a propus sa mergem in anumite locuri, dar n-a incercat sa ne forteze s-o facem. Ii era si lui teama. La un moment dat a lasat sa facem noi cum credem ca e mai bine, vazand ca si zona o cunosteam mai bine.

  • Ati stat cateva ore la Ratoaia?

    Am stat. Am stat cateva ore in masina, pentru ca era si frig. Atunci a iesit el o data din masina pentru necesitati. Ne-am indreptat cativa metri de masina, n-a facut absolut nimic, doar a scos din buzunar si a aruncat o hartie format A4. Mi-a fost, nu jena, stiam ca n-are unde sa fuga, numi faceam probleme, si am stat relativ aproape. In acelasi timp, undeva, nu departe, s-a auzit un zgomot, un turuit de motor. Asa, si am crezut ca sunt elicoptere, l-am luat de mana, am dat sa plecam spre masina si atunci el a aruncat hartia aceea. De emotie si de teama elicopterelor nu m-am intors sa recuperez acea hartie, care nu stiu ce putea sa insemne.


    Dialogul cu Ceausestii

  • Ati stat ore in sir in masina. Chiar nu s-au infiripat discutii deloc cu Ceausestii?

    Am vorbit, am vorbit de ceea ce se intampla. Intrebarile noastre astea erau, ca de ce nu este mancare pe piata, de ce nu se gasesc medicamente...

    Vedeti, nici noi nu stiam. Informatiile pe care le aveam noi, subofiterii, erau informatii minime de ce se intamplase la Timisoara si cautam sa-i intrebam pe ei de ceea ce se intampla la Timisoara. I-am spus la un moment dat: “Am auzit ca sunt morti la Timisoara, ca au murit oameni la Timisoara?” si atunci el raspundea: “Nu-i adevarat!”. Avea o expresie din asta, pe care a repetat-o de mai multe ori, spunea ca un grup de derbedei si huligani incearca sa destabilizeze viata sociala din Timisoara, numai asta spunea. Nu ca s-a tras in populatie. Efectiv, el nu ne-a spus ca a murit vreun om la Timisoara.

  • Din Bucuresti, de ce spuneau ca au plecat?

    Nu, nu mi-au spus de ce au plecat. Dar in perioada cand am stat in cazarma, in unitatea militara, lucrul asta l-a regretat, ca a plecat din sediul CC al PCR.

    Nicolae Ceausescu doua lucruri a regretat si a avut o ciondaneala, asa, cu Elena Ceausescu: “Ti-am spus ca nu e bine sa facem mitingul, adunarea populara”. Ea, probabil, a fost pentru acea adunare populara, el probabil a fost contra. Si pe motivul acesta s-au cam ciondanit un pic ca numai la ideea ei si a nu mai stiu cui, a mai dat un nume, s-a hotarat sa aiba loc mitingul acela, el, Ceausescu, reiesind ca a fost impotriva.

    De asemenea, Nicolae Ceausescu nu a fost de acord sa plece din sediul CC si a regretat gestul acesta. Spunea: “Nu trebuia sa plec, nu trebuia sa plec, trebuia sa cobor la lume, trebuia sa cobor la oameni, trebuia sa cobor in multime”.

  • Elena Ceausescu era mai vorbareata decat de obicei?

    Nu, nu. Pot sa spun ca amandoi au fost foarte tacuti. Ceausescu ne-a lasat noua mana libera sa alegem solutiile, el crezand totusi ca suntem de partea lui. Probabil ca a mers pe ideea ca suntem vanati si noi, cei doi militieni, nu numai ei, cuplul prezidential, si au inteles si teama noastra combinata cu teama lor.

    Acolo, la Ratoaia, destul de putine lucruri am discutat. Ca de ce nu sunt ore de program mai multe la televiziune, de ce se intrerupe curentul electric.

    Va spun ca de fiecare data, dar de fiecare data, la fiecare intrebare pe care i-o puneam, imi raspundea ca nu este adevarat. Cu lumina, spunea ca se opreste numai ziua, nu si noaptea. Spunea ca programul de patru ore al televiziunii nu afecteaza practic oamenii. In legatura cu lumina spunea ca marile combinate au asigurat curentul electric si toate intreprinderile la fel si ca numai in mediul satesc se intrerupea in cursul zilei lumina.

    Cand i-am zis de putinatatea orelor de program la TVR, Nicolae Ceausescu a raspuns ca urma ca de la 1 ianuarie 1990 sa se mareasca programul tv cu doua ore. Legat de acest lucru, la un moment dat mi-a zis ca oamenii trebuie sa se odihneasca si deci programul sa nu dureze mai mult de ora 10 seara la televizor, ca sa fie odihniti a doua zi la locul de munca.

    Vedeti, cum sa va spun, nici noi nu aveam curajul pana la capat sa-i tragem la raspundere. Le puneam, asa intrebari despre ceea ce se intampla. Iar faptul ca nu exista mancare si ca se pregateau de fapt vizitele si se aduceau cu acea ocazie in piete tot ce era mai bun, iar acolo, in magazine, rafturile erau mai mereu goale, cand ii spuneam acest lucru, Nicolae Ceausescu nu credea.

  • Spuneti-mi, nu v-au vorbit de pilotul elicopterului care i-a lasat pe autostrada?

    Nu, nu ne-au spus si nici noi nu i-am intrebat. Personal vazusem la televizor scena in care Mircea Dinescu anuntase ca dictatorul a fugit. Eram deci cat de cat in cunostinta de cauza.

  • Dupa ce ati depasit incidentele cu manifestantii din Targoviste, Nicolae Ceausescu nu a legat acele evenimente cu cele din Piata Palatului din Bucuresti, cu cele de la Timisoara? N-a pronuntat cuvintele tradare, conspiratori, complot?

    Cred ca atunci cand eram deja in unitatea militara a spus ceva, ca ar fi un complot, dar cred ca nu era nici el sigur de unde vine complotul. A respins ideea interventiei din afara, adica din strainatate. Dar nici din tara cred ca nu avea o imagine de unde ar fi pornit si cine anume ar fi declansat lovitura respectiva.

  • Bine, dar chiar nimic nu au discutat, macar intre ei doi, despre ceilalti din conducerea de partid si de stat? Despre Bobu, despre Manea Manescu, acestia fusesera ultimii de care se despartisera Ceausestii. Sau despre copiii lor nu intrebau?

    De copii, da. Mai ales ea, Elena Ceausescu, de fiecare data tot zicea: “Ce s-o fi facut, ce s-o fi intamplat cu copiii nostri? Cu Zoe, ce-o fi, dar cu Nicu ce s-o fi intamplat?”.

    Si cam de prin ziua de 24 decembrie, ea avea tot mai des un fel de vaicareala asa si pronunta intruna “copiii mei, copiii mei!”.

  • Prin urmare, ei nu realizau ca au pierdut partida, ca au pierdut puterea, ci considerau ca e vorba doar de o defectiune de moment, cauzata de plecarea lor gresita si precipitata din sediul CC al PCR de la Bucuresti.

    Da, da. Mai ales in unitatea militara nutrea sperantele ca cineva, intr-un fel sau altul, va redresa situatia.

    Mai ales ca noi, si mai ales eu, care eram total dezinformat, il tot calmam, spunandu-i ca in curand se vor linisti lucrurile, ca mai sunt niste grupuri izolate de teroristi, dar ca in curand si acelea vor fi lichidate si se va reveni la normal.

    Probabil ca pe incurajarile acestea ale noastre, ale celor care eram in incaperea de la garnizoana cu ei doi, si probabil ca pe ideea aceasta astepta si el ca de undeva se va intrezari o... minune, ceva care sa-i scoata dintr-o situatie atat de confuza.


    Comunicarea prin statie

  • Ati avut statie, ati avut radio in masina?

    Da, am avut statie, dar am inchis-o, nu de la inceput, ci doar acolo, la Ratoaia.

    Noi la Plante am intrat, i-am luat, am plecat si a fost nebunia aia de la Otelarie - in tot acest timp nu pot sa-mi aduc aminte daca mi-a facut cineva apel prin statie. Noi in nici un caz n-am facut nici un fel de apel din masina.

    Cand am ajuns la Ratoaia, atunci am pus statia pe emisie si am raportat condificat: “I-am recuperat, pionii sunt cu noi”. Insa nu am dat reperele exacte ale locului in care ne aflam, ci am indicat un traseu aiurea.

    Repet, am comunicat prin statie: “Pionii sunt cu noi, asteptam lamuriri”. Dar nimeni nu ne-a dat nici un raspuns, nici o indicatie. Ceva mai tarziu ne-au intrebat de la dispecerat asupra pozitiei geografice in care ne situam, dar cum spuneam, am dat o ruta cu totul eronata, Gaesti sau asa ceva, adica un sector exact opus locului in care ne aflam.

  • De ce nu le-ati indicat locul real unde va gaseati? Poate ca in felul acesta va ajutau sa-i duceti la Inspectoratul Judetean?

    Nu, nu am dat reperele si, dimpotriva, am hotarat sa inchidem statia, pentru ca sa nu fim din nou gasiti si sa vina multimea si sa ne linseze pe toti patru.

    Prin statie noi auzeam de-acum cu totul alte voci de cat cele ale militienilor ce deserveau acel dispecerat. Erau revolutionarii din Targoviste, care pusesera stapanire pe sediul Militiei. Asa am hotarat sa intrerupem orice legaturi prin statie.

  • Acolo totusi, la Ratoaia, Ceausescu nu v-a cerut sa mergeti in sat pentru apa, pentru medicamente, pentru ceva? Ei vorbeau pe bancheta, acolo in masina, vorbeau intre ei?

    Va repet, in urma tamponarilor din Targoviste, ei s-au speriat foarte tare si probabil ca din cauza aceea au lasat la latitudinea noastra sa facem cum e mai bine. Pentru ca si ei erau, in continuare, dezorientati si la randul lor nu puteau sa ia nici o hotarare.

    Nu, in afara de intrebarile pe care i le-am pus noi, cei doi militieni, ei intre ei n-au discutat, acolo, in masina, prea mult. Cautau de fapt in momentele acelea ca impreuna cu noi sa gasim o solutie unde sa ne putem duce.

    In acele momente nu si-au facut reprosuri unul altuia. Doar aceasta era important, sa gasim o solutie unde sa mergem si ce sa facem mai departe.


    Continuarea in Jurnalul National de maine, cand veti afla cum au fost escortati Nicolae si Elena Ceausescu la sediul Militiei din Targoviste, cum au reactionat cei de acolo, ce au spus si care era starea de spirit a dictatorului si a sotiei sale.

PARTEA IV

Articol aparut in SPECIAL ("Jurnalul National") in ziua de Vineri, Martie 19, 2004

“Pe Ceausescu l-au afectat mult tanguirile sotiei”

Seria dezvaluirilor senzationale facute de Constantin Paisie, cel care a stat alaturi de cuplul Ceausescu pana la momentul executiei, a ajuns la partea finala. Aflati cine a facut toate pregatirile pentru uciderea celor doi inca inainte de inceperea procesului, cand Ceausescu si-a dat seama ca a fost tradat si ce a spus inainte ca plutonul de executie sa ii impuste.
MARIUS TUCA

  • Jurnalul National: Sa discutam cum a fost cu atacul acela terorist din prima noapte?

    Constantin Paisie: In noaptea de 22 spre 23 decembrie, militarii din dispozitivele amplasate in fata comandamentului au inceput sa traga tiruri repetate, se tragea asurzitor. Noi, in incapere, ne-am adapostit sub paturi, langa zidul de sub fereastra. Cand s-a oprit toata canonada, am intrebat si noi ce-a fost. Ni s-a raspuns ca de la liceul de vizavi sau dintr-un parc alaturat s-a deschis focul asupra unitatii, iar cei din garnizoana au ripostat.

  • Cum ati stat in acea incapere? Cum ati dormit?

    Din prima noapte am alaturat doua paturi si ne-am intins de-a latul pe ele, toti trei, eu situandu-ma la mijloc, deoarece primisem dispozitii sa nu-i las sa comunice intre ei, in intimitate.

    Dar de fapt vorbeam toti trei, ca tot nu ne auzea nimeni.

    Am uitat sa va spun, atunci cand cu tirul acela intens, Nicolae Ceausescu tot intreba: “Cine trage, de unde se trage, pentru ce se trage?”. Pe mine ma intreba. Eu cautam sa aflu si eu de la ofiterii din unitate. Dar nu m-a lamurit nimeni pe deplin.

    Mi se dadeau tot felul de explicatii asupra acelor impuscaturi infernale, ba ca teroristii au cucerit nu stiu ce depozit de armament, ba, ca trag teroristii din podul unui liceu, ba, dintr-un parc din apropiere. Zugraveala zidurilor era intacta, nici urma de gloante...

  • Ce s-a intamplat dupa nebunia aia cu teroristii invizibili?

    Spre ziua, pe la ora 5:00, ne-au scos din comandament, ne-au urcat intr-o masina de campanie si neau dus in campul aflat in perimetrul garnizoanei militare.

  • De ce credeti ca au recurs la astfel de deplasari?

    Fara motiv deosebit. Eu cred ca numai ca sa ne scoata din circuit, pe Ceausesti si pe mine, si sa ne tina in tensiune pana la nebunie.

    Cautau sa-i distruga fizic si eu in acelasi timp sa fiu macinat psihic. Pentru ca atat de mult ne plimbau dintr-o parte in alta. Ba, sa ne bage in bordeiul ala sub pamant, ba, ne-au tinut in bucataria de campanie. Aveam momente cand voiam sa atipim un pic, tocmai atunci se gasea cineva sa intre, sa se traga rafale de automate afara, nu stiu de ce naiba numai din dreptul ferestrei noastre. Cand stateam noi acolo, in acea camera, se tragea in draci, iar ca cineva sa-i spuna lui Ceausescu, sa-i dea macar ceva informatii de ce se intampla afara, va spun ca nimeni n-a avut curajul s-o faca.

    Ce puteam eu sa mai aflu, asa, era cand intrebam ofiterii care se mai uitau la TVR sau mai ascultau radio. Numai ca nici ei nu aveau mare lucru de spus, decat cele ce se aratau la TVR. Sau poate ca nici mie nu-mi spuneau tot ce se intampla, probabil ca sa nu transmit, la randul meu, sotilor Ceausescu.

    In ceea ce-l priveste pe colonelul Kemenici, eu va spun, daca s-a vazut cu Ceausescu in tot acest timp, de doua ori, schimband doua-trei vorbe, atat.

  • Credeti ca aceasta diversiune psihologica a fost gandita de cei din unitatea militara?

    E posibil sa fie si asa. Sau stiu si eu, poate sa fi primit semnale de undeva, ca se ataca, fiindca noua asta ni se spunea: in noaptea asta se ataca unitatea. Ar fi insemnat ca se stia locul, camera unde sunt Ceausestii, si din aceasta cauza ne mutau cand in bordeiul acela din pamant, cand in masina bucatariei de campanie, cand in tab.

  • Cazarma este situata la margine de oras?

    Este chiar langa gara. Fata unitatii este la strada, iar in spate era camp.

  • Este posibil ca dinspre Bucuresti sa fi venit unele indicatii, prin colonelul Dinu sau prin altcineva, pentru mentinerea cuplului prezidential intr-o stare anume acolo, in garnizoana?

    Mai repede cred ca prin colonelul Kemenici, pentru ca pe colonelul Dinu nici macar nu l-am vazut interesat sa vina sa-i contacteze. N-a intrat niciodata in camera unde erau cei doi Ceausesti.

  • Transportarea in camp se facea noaptea?

    Nu. De regula ne mutau ziua. Numai ultima noapte am petrecut-o in tab.

  • Aceste transbordari in plina zi nu puteau fi vazute de militari din unitate, de oameni din blocurile invecinate? ...

    Nu, pentru ca unitatea, cladirea ca atare este construita sub forma de U. In ceea ce-i priveste pe militari, nu stiu daca 50 la suta dintre cei care erau in unitate stiau de prezenta lui Ceausescu acolo, in rest nu stia nimeni.

  • De imbracat cu haine militare, cand i-ati imbracat pe Nicolae si Elena Ceausescu?

    De doua sau trei ori. Ultima data in noaptea de 24 spre 25 decembrie, cand i-am dus in tabul acela. Cand le-au dat acele mantale, le-a spus un ofiter din unitate sa se imbrace in ele, fiindca sunt teroristi in zona, in blocurile de vizavi. Sub pretextul acesta i-au imbracat militari: teama de teroristi.

    Desi, cum sa va spun, Ceausescu, de regula, respingea ideea aceasta cu teroristii.

  • Colonelul Kemenici povesteste intr-o carte ca Ceausescu s-a autopropus sa i se dea o arma si sa lupte impotriva teroristilor.

    Nu, sunt povesti, nu e adevarat.

  • Poate n-ati fost acolo cand s-a discutat acest lucru.

    Nici vorba.

  • Ramasesera acolo cand v-au dus in camp si v-au adus inapoi in unitate, in incaperea respectiva. Dintre ofiterii care mai veneau acolo, in sala, a intrat careva in dialog cu Ceausestii?

    Nu. N-au intrat in vorba cu ei. Din contra, Nicolae Ceausescu era cel care cauta sa intre in discutie cu ei, dar fiecare ofiter se eschiva intr-un anumit fel, de aceea se grabeau sa iasa din camera, asta dupa 4-5 minute de stat. Nici ei nu stiau ce anume sa spuna Ceausestilor, pentru ca nu se stia nimic clar asupra soartei cuplului prezidential.

  • Revin si intreb: de ce au fost imbracati Nicolae si Elena Ceausescu in haine militare?

    Li s-a dat cate o manta militara la iesirea din comandament si pana la instalarea in masina de campanie sau in tab, din camp, pe motiv sa nu fie vazuti de... teroristi si recunoscuti de curiosi. Dar acele mantale le erau luate dupa aceea, pe considerent ca cei doi nu merita sa poarte uniforma militara.

    In legatura cu teroristii, la Targoviste, eu cred ca au fost basme.

  • Cum va explicati ca, desi toata Targovistea stia ca Ceausestii sunt in acea garnizoana, totusi nu s-a adunat multime de oameni care sa vina la unitate, sa faca presiuni, sa-i scoata pe Ceausesti si sa-i linseze, pur si simplu? Ca doar se cunostea ca Armata trecuse de partea poporului, de partea Revolutiei si n-ar mai fi tras in masele de manifestanti.

    In general, targovistenii, ca toti romanii, sunt oameni calculati. Ei n-au vrut sa se mai implice. Chiar si grupurile acelea care trecau prin fata unitatii, scandand: “Ole, ole, Ceausescu nu mai e!”, erau razlete, venite din localitatile invecinate si trecand de la gara spre centru, prin fata unitatii, isi exprimau bucuria pentru caderea dictaturii. Targovistenii s-au asezat si ei in fata televizoarelor si-au privit curiosi si tematori evenimentele care se intamplau in Bucuresti si in tara.

    Ar putea sa existe si varianta ca cei din unitate au desfasurat acele tiruri infernale, repetate, si pentru a infricosa populatia, sa nu incerce sa vina dupa Ceausesti in garnizoana.

    In timpul cat ati stat in unitatea militara, ati purtat vreo discutie cu adjunctul Securitatii judetene, colonelul Dinu, care era si el acolo, de permanenta in unitate?

    Nu. N-am stat deloc de vorba cu colonelul Dinu, acolo in garnizoana.

  • Dar il cunosteati dinainte, ce parere aveti despre el?

    Era un om care-si facea meseria de securist. Era un om, sa zic, calculat. Un bun militar. Si atat. In ceea ce-l priveste, eu cred ca de la inceput a cautat sa se situeze si el cat mai bine, pe urma evenimentelor revolutionare.

  • L-ati vazut bruscandu-i pe Ceausesti in vreun fel?

    Nu. Nu. In nici un caz.
    Colonelul Dinu, daca a scris ceva despre ultimele zile ale lui Ceausescu, sunt informatii pe care le detine din anturajul comandantului Kemenici, unde frecventa si el. Coloneii Kemenici si Dinu au fost foarte apropiati. Ei amandoi au stiut de legaturile cu Bucurestiul, cu cine si ce s-a discutat referitor la sotii Ceausescu.

  • Cand au venit elicopterele cu generalul Stanculescu et comp., unde erati, ce-ati facut?

    Cand am auzit elicopterele vajaind, eram in tab cu Ceausestii si cu capitanul Boboc. Atunci ne-am zis: ori murim, ori vom fi salvati. Avuseseram mai inainte acea bufnitura in tabul nostru, cand crezusera m, ca si atunci, ca vom fi lichidati. Deci asta am zis: ori ne terminam acum, ori suntem salvati. Chiar si Ceausestii, la auzul zgomotului facut de elicoptere, au prins ceva curaj. Parca asteptau sa fie eliberati de catre cineva si sa iasa din acea incarcerare.

  • Pe 24 spre 25 decembrie noaptea, cand v-au dus din nou in tab, cum v-au motivat acest lucru?

    Aceleasi motive, ca pot sa aiba loc atacuri ale teroristilor si ca suntem mai in siguranta in tab.

    De fapt, am stat toata noaptea in tabul acela. Ne spuneau ca e ultima noapte, ca va fi un atac final dat de teroristi si ca, prin urmare, trebuie sa se ia masuri de siguranta, prin stramutarea noastra intr-un tab.

  • Intr-o astfel de tancheta, cate locuri sunt si cum sunt ele dispuse?

    Sunt doua locuri in fata, doua locuri in spate si mai este un fel de loc in dreptul turlei. In partea dreapta a tabului era ceva mai mult loc si Ceausestii stateau in acea parte. Eu stateam intre ei, chiar in dreptul in care se deschidea usa. In fata statea conductorul, iar langa el capitanul Boboc.

  • Ati vazut, stiati ca in fata si in spate erati incadrati de alte taburi?

    Nu, n-am vazut, nu stiam.

  • Cand s-a intamplat acea busitura?

    Spre dimineata. S-a auzit o busitura in spatele tabului si conductorul din fata a zis: “Ne omoara!”. Atunci si noi ne-am speriat si ne-am gandit ce se intampla. Noi am crezut ca suntem atacati de cine spuneau ei ca or sa ne atace. Dupa aceea s-a linistit totul. A venit un ofiter la usa tancului si m-a coborat pe mine. Acel ofiter mi-a spus ca se asteapta din moment in moment sa fim atacati si in momentul cand se va trage primul foc asupra tanchetei, eu sa iau pistolul de la capitanul Boboc si sa-i execut pe Ceausesti si dupa aceea sa ma impusc si eu, daca vad ca nu mai e nici o scapare.

    Eu i-am raspuns atunci: “De ce sa iau pistolul... de ce sa n-o faca el, capitanul Boboc si de ce s-o fac eu?”.

    Pe urma a venit si colonelul Kemenici, a coborat din blindat si capitanul Boboc si, in discutia iscata, eu am spus ca nu pot sa execut un asemenea ordin. N-am cazut practic la un acord privnd impuscarea Ceausestilor. Daca ni s-ar fi spus ca de la Bucuresti a venit ordin sa-i executam pe cei doi Ceausesti, poate ca am fi reactionat altfel, dar asa, mie mi s-a parut un lucru foarte incurcat...

    Cand au venit elicopterele - spuneam - Nicolae Ceausescu s-a luminat la fata si sotia sa la fel; si noi am rasuflat usurati, crezand ca o sa-i ia la Bucuresti si o sa scapam noi. Nu stiam de proces, de executie, nu stiam absolut nimic. Din tab a coborat primul capitanul Boboc.

  • Li s-a spus Ceausestilor, de catre cineva din tab, despre cei care au coborat din elicoptere, despre generalul Stanculescu?

    Da. Li s-a comunicat cate ceva, dar nu imi duc aminte daca sa pomenit si despre domnul general Stanculescu. Pare-mi-se ca Ceausescu s-a adresat sotiei cu vorbele: “Stai linistita, ca au venit de la Bucuresti”. Dar nu am retinut daca s-a pomenit numele domnului general Stanculescu.

    In orice caz, toata noaptea cat am stat in acel tab, nimeni nu a schimbat o vorba. Eram muti si aproape ca stateam intr-o amortire. Nicolae Ceausescu mai avusese o criza de circulatie a membrelor inferioare. Imi era teama ca dupa atatea ore de stat chircit in tancheta sa nu-i revina criza si sa inceapa sa tipe din nou. Intr-un chip miraculos, Ceausescu a rezistat pana la capat.

    Dupa aterizarea elicopterelor, au fost intoarse taburile in unitate si am fost coborati, dupa care am intrat in sediul comandamentului, respectiv Ceausestii si cu mine in vechea incapere in care am stat.

    Domnule, atata rezistenta fizica si chiar psihica precum la sotii Ceausescu, oameni batrani, trecuti de 70 ani, eu n-am mai pomenit.

    Din tab, primul a coborat capitanul Boboc, apoi Nicolae Ceausescu, Elena Ceausescu... Eu n-am coborat imediat. Mi-a fost oarecum teama. In orice caz, am fost ultimul care am coborat din tab.

    In momentul in care am intrat in cladire, l-am vazut pe Gelu Voican-Voiculescu, cu imbracamintea lui speciala. Dupa aceea l-am zarit pe domnul general Stanculescu.

    In vechea incapere am stat cu Ceausestii o jumatate de ora, poate nici atat n-a fost. Ei stateau linistiti si Ceausescu chiar isi incuraja sotia: “Stai linistita, totul va fi bine au venit de la Bucuresti”.

    Dupa aceea a venit sanitarul in halat alb si i-a invitat in sala pentru consult medical. Nicolae Ceausescu a stat un pic pe ganduri la ideea ca i se face un consult medical. Probabil se astepta ca aceia veniti de la Bucuresti sa intre in contact direct cu el.

    Cred ca, atunci cand i se lua tensiunea, l-a vazut pe domnul general Stanculescu trecand pe culoar. Si eu eram interesat sa intru in contact cu domnul general Stanculescu, sa-i spun situatia mea si sa-i cer sa ma ia la Bucuresti.

    Cand a vazut ca domnul general Stanculescu nu vine la el, Ceausescu s-a aratat nedumerit si oarecum dezamagit. Iarasi a inceput sa nu-si mai dea seama de ceea ce se intampla.

    Din acel moment eu m-am retras, n-am mai stat in preajma Ceausestilor. Il urmaream pe domnul general Stanculescu, in care imi puneam nadejdea sa ma scoata din incurcatura in care intrasem.

  • Ce facea in timpul acesta generalul Stanculescu?

    Am iesit si eu afara din comandament, pe urma dumnealui, si am vazut ca de fapt cautau un loc, o pozitie anume - fara sa-mi dau seama atunci ca in realitate se stabileau locul si modul in care vor fi executati sotii Ceausescu.

    Mai intai, domnul general Stanculescu a fost preocupat sa se amenajeze sala in care se va desfasura... procesul. Era cineva de la Procuratura Militara, poate domnul Mugurel Florescu, care indica in ce fel sa fie aranjate mesele, scaunele...

    Cum spuneam, eu am iesit din comndament, urmandu-l pe domnul general Stanculescu. In orice caz, l-am auzit pe domnul general Stanculescu cand s-a adresat colonelului Kemenici, sa fie pregatite doua foi de cort. Si atunci am stat un pic si m-am gandit: pentru ce doua foi de cort? Nu realizam, nici prin gand nu mi-a trecut ca atunci vor fi executati sotii Ceausescu.

    Dupa aceea, domnul general Stanculescu a intrat in sala si eu dupa dumnealui. Eu eram in usa cand i-au adus pe cei doi Ceausesti si el, Nicolae Ceausescu, in trecere, s-a uitat cateva clipe la mine. Si la mine, si la colonelul Kemenici s-a uitat asa mai lung. Practic, eu din privirea lui asta intelegeam: “Ne-ati mintit, a fost totul o farsa”. Dupa acest moment eu am iesit afara.

    Eu puteam sa stau in sala in timpul procesului, dar mi-ar fi fost incomod, fiindca trebuia sa stau in picioare. Am stat un moment in usa, dar am sesizat ca il stanjenesc pe capitanul Baiu, care filma si atunci am iesit pe culoar, de unde mai trageam cu urechea, ca toti ceilalti intre care si colonelul Kemenici.

    Tin sa subliniez ca in timpul desfasurarii procesului domnul general Stanculescu a iesit o data afara. Dar n-am putut sa-l contactez, spre a-i raporta situatia mea.

    Dupa ce s-a dat sentinta, eram pe culoar, usa din sala de proces era deschisa si am vazut scena cum erau legati la maini cu sfori sotii Ceausescu si dusi spre locul executiei, de catre militarii parasutisti.

    Ofiterul operator se tot incurca in firele aparatului de filmat si pana sa iasa el si sa filmeze scenele executiei, aceasta a fost deja grabita, infaptuita practic de catre un singur om, capitanul parasutist Boeru Ionel, care dupa ce l-a fixat pe Ceausescu la zid, langa sotia sa, s-a retras cativa metri, apoi a tras toate cele 30 de cartuse din incarcatorul automatului. Si acesta a fost sfarsitul lui Nicolae si Elena Ceausescu.

    De fapt, toata lumea era in acele momente socata, toata lumea din garnizoana, mai putin cei veniti de la Bucuresti, care probabil ca stiau mai multe despre cele ce aveau sa se intample. Multi, foarte multi dintre cei prezenti au ramas surprinsi daca nu de proces si de sentinta, atunci in orice caz despre modul in care le-a fost aplicata Ceausestilor pedeapsa capitala.

    Eu, personal, am avut atunci o tresarire. Zile si nopti le dadusem Ceausestilor o cat de mica speranta, ca pana la urma sa se ajunga la acel deznodamant atat de rapid si atat de sangeros...

    Am impresia ca atunci cand Ceausestii, legati la maini, au ajuns la usa de iesire din comandament, el l-a strigat pe domnul general Stanculescu, dar mare lucru nu s-a inteles, pentru ca Elena Ceausescu tipa si se vaita din cauza stransorii mainilor cu sfoara.

    Mie mi-a lasat impresia ca strigatul lui Ceausescu catre domnul general Stanculescu insemna un fel de interogare: de ce tot chinul si toata mascarada, cand totul putea sa se petreaca mai simplu si mai putin dureros?

    In orice caz, Ceausescu s-a lasat legat cu mainile la spate, dar cel mai mult l-au afectat tanguirile sotiei sale, pe cand parasutistii ii legau cu forta mainile la spate.

  • Cum este cu plutonul de executie?

    N-a fost nici un pluton de executie. Eu nu am vazut nici un pluton de executie. De la scarile de unde se iesea din cladire si pana la locul exectiei sunt pana in 10 metri. Chiar si afara se mai zbateau sotii Ceausescu, pe cand erau tarati catre zid.

    Eu m-am retras undeva langa zidul cladirii comandamentului, intr-o pozitie ferita de eventuale gloante care ar fi putut fi trase din blocurile invecinate.

    Asadar, dupa circa 3 metri de la iesire cu Ceausescu, cineva, nu stiu cine, a ordonat parasutistilor care-i impingeau: “Luati-o pe acolo” si dupa aceasta au mai mers 3-4 metri si s-au auzit rafalele de automat. Deci n-a fost nici o comanda “foc” si altele? Repet, numai capitanul Boeru a tras.

  • Au fost militari pe margine, acolo, in incinta unitatii, puteau sa traga si ei?

    Au fost militari, dar nu a tras nimeni. In afara de capitanul Boeru, nu a tras nimeni. N-au fost nici macar doi militari in formatie, ca sa spui ca a fost un minipluton, ceva. Initial, eu am trait cu impresia ca asa, legati la maini, Ceausestii vor fi dusi la elicopter, nu sa-i execute acolo, pe loc.

  • L-ati auzit pe Ceausescu cantand, in drum spre locul de executie?

    Da. L-am auzit. Era pe distanta parcursa de la scarile comandamentului spre zidul acela... Probabil ca Boeru, sau altcineva, le-a dat sa inteleaga ca vor fi executati acolo si imediat, si poate lucrul acesta l-a facut pe Ceausescu sa intoneze cateva versuri din “Internationala”.

    Tot in drum spre zidul executiei, Nicolae Ceausescu a strigat si “Traiasca Republica Socialista Romania, libera si independenta”.

    Lucrurile s-au petrecut intr-o asemenea dezordine si precipitare, incat si Ceausestii au fost luati prin surprindere de rafalele ucigase pornite din pistolul automat.

  • Ce stiti despre acest misterios colonel Gheorghe Stefan, care a adus de la Bucuresti fiolele cu insulina pentru Nicolae Ceausescu, dar acesta nefolosindu-le, respectivul colonel a avut grija sa recupereze acele curioase fiole?

    Aducerea medicamentelor s-a petrecut dupa noaptea cand el a avut criza aceea cu piciorul intepenit. Atunci, Ceausescu a cerut medicamentele. Eu m-am dus la colonelul Kemenici si i-am zis ca Ceausescu nu mai rezista, daca nu i se aduce medicatia de la Bucuresti.

    In legatura cu cererea lui Ceausescu, stiu ca a venit un ofiter din garnizoana si Ceausescu i-a spus ce medicamente si de unde trebuie aduse la Targoviste.

    Dimineata a venit colonelul Stefan cu plicul cu medicamente, care au fost inmanate lui Ceausescu, insa acesta nu le-a folosit, spunand ca nu sunt medicamentele pe care le stie el. Medicamentele erau romanesti, parca, si sotii Ceausescu au avut dubii, repet, care au hotarat sa nu le foloseasca.

  • Generalul Stanculescu si G. Voican-Voiculescu au asistat, afara, la executia Ceausestilor?

    Cred ca da.

  • Cum l-ati contactat pe generalul Stanculescu?

    Am pandit un moment cand era singur, m-am prezentat si i-am raportat situatia mea. A inteles imediat si mi-a indicat unul dintre elicoptere in care sa ma imbarc, cu destinatia Bucuresti.

    Subliniez ca militarii din unitate n-au vrut sa impatureasca acele cadavre in foi de cort. A fost nevoie de ordinul drastic al comandantului Kemenici, pentru ca operatia respectiva sa se execute. In acel moment l-am abordat eu pe domnul general Stanculescu.

  • Cu cine ati calatorit in elicopter?

    Cu domnul Magureanu Virgil, cu domnul avocat Lucescu Constantin si cu domnul avocat Teodorescu Nicolae... Eram vreo sase, plus cele doua cadavre; iesea sangele prin foile de cort. Ce-i drept, stateam foarte inghesuiti in acel elicopter.

    Am zburat cu elicopterele direct spre Bucuresti, la distanta joasa, chiar pe deasupra Regimentului de elicoptere de la Boteni, am trecut si nu mai era de acum nici o teama ca se va trage de catre cineva asupra noastra. Pe seara, am aterizat pe stadionul “Steaua” din Ghencea, dupa cum am mai spus. De pe gazon, am mers intr-un fel de sala, unde am fost tratati cu bufet rece si un pahar cu whisky.

    Cu acea ocazie, mi-am adus aminte de obiectele retinute de la Nicolae Ceausescu. Am raportat domnului general Stanculescu de existenta lor, le-am prezentat, iar domnul general Stanculescu mi-a ordonat sa le predau, asa cum erau, unui domn colonel aflat si el la masa. M-am executat pe data, fara insa sa fi intocmit vreun act de predare-primire a respectivelor obiecte.

  • Mai stiti ceva despre acele obiecte pe care le-ati retinut de la Ceausescu, la Targoviste?

    In perioada 1992-1994, am fost chestionat relativ la obiectele retinute de mine, la perchezitia facuta lui Nicolae Ceausescu. Astfel, am fost invitat la fostul consilier prezidential, generalul Ionel Vasile, iar acesta mi-a pus in fata, pe birou, obiectele respective. Am observat atunci ca lipsea agenda mica, aceea mai deosebita, precum si o parte din chei (pare-mi-se cele de seif); restul obiectelor erau cele pe care le preluasem si le pastrasem pana in noapta de 25 decembrie 1989.

    De asemenea, fostul ministru de Justitie, Chiuzbaian Iosif Gavrila m-a invitat si dansul la o discutie in legatura cu obiectele retinute de la Nicolae Ceausescu. Mi le-a aratat.

    Erau aceleasi pe care le-am vazut pe biroul generalului Ionel Vasile. Unele detalii despre aceste lucruri am furnizat si domnului senator Gabrielescu Valentin, care prezida o ancheta parlamentara privind evenimentele din decembrie 1989.


PARTEA V

Articol aparut in SPECIAL ("Jurnalul National") in ziua de Simbata, Martie 20, 2004

CIA il considera pe Ceausescu un increzut

CIA a urmarit atent evolutia lui Ceausescu. Un raport secret din 1973 il caracteriza pe liderul Romaniei drept un increzut care ii sfideaza pe rusi si care nu suporta sa imparta celebritatea cu altcineva.

“Raport Special - Romania: Stilul Ceausescu”. Acesta este numele unui document secret intocmit de expertii Agentiei Centrale de Informatii (CIA), datat 16 noiembrie 1973. Caracterizarea dictatorului si a politicii sale nu are elemente din cale afara de spectaculoase, dar ofera o imagine foarte interesanta a felului in care era vazut tovarasul la Washington. Chiar daca la acea vreme, Ceausescu avea inca relatii bune cu Occidentul, americanii i-au retinut cusururile.
LAVINIA TUDORAN

Seful suprem, increzutul care ii sfideaza pe rusi, dar care nu suporta sa imparta celebritatea cu altcineva, obsedat de cultul personalitatii, responsabil pentru sacrificiul economic al romanilor. Sunt doar cateva dintre cuvintele folosite de agentii americani pentru a-l eticheta pe Ceausescu. Studiul CIA din 16 noiembrie 1973 este impartit pe opt capitole, care ofera o imagine a “stilului Ceausescu”.

Control total asupra Romaniei

“Ceausescu mentine la Bucuresti un sistem comunist rigid. Controlul sau asupra tarii este aproape complet. Contactele politice si culturale cu Vestul sunt interzise pentru majoritatea romanilor. Cetateanului de rand ii este foarte greu sa obtina o viza, chiar si pentru a merge in tara vecina, Iugoslavia. Ceausescu tine bine fraiele puterii (...). Tine si socoteala subordonatilor sai, asigurandu-se ca nu au capacitatea de a-i submina autoritatea.” Asa incepe capitolul “Ceausescu acasa” din documentul CIA.

Expertii de peste Ocean au observat dorinta de putere absoluta a dictatorului: “De cand a venit la putere in 1965, Ceausescu a reconstruit pas cu pas, dupa bunul plac, partidul si aparatul de stat. A curatat sistemul si a pus in posturi-cheie oameni care ii datoreaza personal avansarea. A fost intr-o continua cautare de indivizi nu numai fideli lui, dar si cu experinta. Dorinta de a schimba arbitrar subordonatii a devenit specifica stilului Ceausescu”.

Cabinetul-bucatarie

CIA noteaza ca Ceausescu si-a luat consilieri care formeaza “un cerc de ganditori de nadejde”. “Fara comparatie in lumea comunista, acest “cabinet-bucatarie” este capabil sa construiaca politici si sa rezolve orice problema. Numirea, la inceputul lui 1973, a lui Nicolae Ecobescu in functia de consilier este un exemplu. Unul dintre expertii romani de top in securitatea europeana, Ecobescu are acum contact direct si frecvent cu Ceausescu si il va insoti in vizitele sale”, considera serviciile de informatii ale SUA.

Agentii americani observa ca Ceausescu a uns si masinaria partidului si ca puterea este exercitata de trei organe executive, Secretariatul, Prezidiul Permanent si Comitetul Executiv, dominate de presedintele in persoana. “La fel se intampla si in privinta guvernului: Ceausescu este seful suprem “, se arata in studiu.

“Eroul national”

Puterea ce gravita in jurul lui Ceausescu, completata de adularea sa de catre presa “a ridicat semne de intrebare acasa si peste hotare”. Dictatorul “nu poate si nici nu vrea sa nu fie promovat ca erou national si propriile sale actiuni au crescut ingrijorarea fata de asa-numitul “cult al lui Ceausescu””, avertizeaza CIA.

“Cultul” a capatat dimensiuni dramatice in ianuarie 1972, cand aniversarea celor 55 de ani impliniti de Ceausescu a fost ocazia aducerii unui tribut lung de o saptamana.

In document se dezvaluie: “Sunt informatii ca lideri romani, precum premierul Maurer si vicepremierul Bodnaras, l-au sfatuit sa nu incurajeze acest fel de venerare. Dar cuvintele lor nu au fost ascultate. Ceausescu este increzut si nu vrea sa imparta celebritatea cu nimeni”.

Indatorarea si infometarea

“Sub Ceausescu, Romania a atins una dintre cele mai mari rate ale cresterii economice din lume. Produsul Intern Brut a crescut la o rata anuala medie de noua procente, din 1970. Industrializarea rapida a fost insa facuta prin importuri masive de echipament vestic, achizitionat mai ales prin credit. Ca rezultat, indatorarea a devenit o problema uriasa”, reiese din analiza americanilor. Ei subliniaza ca romanilor li se cere “sa stranga si mai mult cureaua in numele unei eficiente sporite si a unei productii mai mari”


Gloria si decaderea tovarasului

Sfarsitul anului 1968 si toata perioada acestui deceniu a pus Romania intr-o pozitie stranie, de tara socialista care s-a delimitat de lagarul din care facea parte, iar conducatorul sau era privit ca un lider curajos, indraznet, drept, minunat. Situatia se va schimba in curand. Ceausescu, incurajat de aprecierile primite din partea liderilor occidentali, se va considera indreptatit sa acapareze toate structurile puterii si sa elimine orice miscare de opozitie.

INCEPUTUL DEZASTRULUI. O data cu trecerea anilor, “rebelul” de la Bucuresti se vede in situatia de a nu mai guverna o tara apreciata pe plan international si care primea credite externe pentru dezvoltare, ci o tara aflata intr-o criza din ce in ce mai adanca, atat din punct de vedere politic, cat si economic. Pe langa dezastrul economic ce urma sa fie adanc simtit de populatie printr-o penurie deprimanta, o data cu trecerea anilor se consolideaza cultul personalitatii noului dictator.

Planurile megalomanice de industrializare rapida a tarii ale lui Ceausescu au reprezentat un adevarat esec. La sfarsitul anilor ‘70 si inceputul anilor ‘80, efectele sunt dure: o industrie care nu putea lucra la capacitate maxima, datorita lipsei materiei prime, cazul petrochimiei, sau datoriile uriase acumulate in vremea cand statul roman se folosea de credite externe pentru industrializare - peste 10 miliarde de dolari. Situatia financiara deplorabila a tarii l-a determinat pe Ceausescu sa recurga la o masura extrema si nefericita in acelasi timp: renuntarea la imprumuturi externe si rambursarea totala a datoriilor.

DEMOLARILE. Efortul este cu atat mai mare cu cat Ceausescu nu a renuntat la proiectele sale grandioase de dezvoltare a tarii. Constructiile vechi si de patrimoniu ale Romaniei sunt distruse peste noapte, pentru ca in locul lor se proiectasera cartiere muncitoresti de tip ghetou sau diferite constructii gigantice. Pe langa distrugerea oraselor, in special a Bucurestiului, Ceausescu se ocupa personal de sistematizarea mediului rural. Sunt distruse si demolate mii de sate din toate regiunile tarii, in locul lor fiind proiectate mici orase sumbre, fara canalizare sau gaze. Pana in 1990, din totalul de 2.705 de comune rurale, urmau sa mai ramana doar 900, iar din cele 13.123 de sate, Romania sistematizata urmarea sa mai numere doar 5.000-6.000.

REVOLUTIA CULTURALA. Incepand cu anul 1971, Ceausescu promoveaza o actiune de ingradire a culturii in general. Este momentul cand, intors din vizitele desfasurate in China si Coreea de Nord, decreteaza o minirevolutie culturala, inspirata de modelul asiatic. Se organizeaza manifestarigigant desfasurate pe stadioane si in largi locuri publice, in care doar cuplul prezidential si partidul erau omagiate, precum si proclamarea “omului nou” al societatii comuniste.


Privind catre Vest

Ceausescu a cautat sa aiba relatii stranse cu Occidentul nu numai pentru a-si demonstra independenta fata de Moscova, ci si pentru a obtine beneficii economice. “Este dornic sa aiba acces la credite si tehnologii vestice. A incurajat investitiile occidentale in Romania, vazand in ele un vot de incredere privind viitorul sau”, noteaza expertii din SUA. Eforturile lui Ceausescu de a curta Europa de Vest sunt binecunoscute. Numai in prima jumatate a anului 1972 a vizitat Italia si Germania de Vest. In timpul vizitelor sale in Occident, Ceausescu le cerea gazdelor sale sa i se alature la semnarea unei declaratii cu zece “principii solemne” care guverneaza relatiie dintre state. Iata care erau punctele asa-numitului decalog al lui Ceausescu:

  • 1 Dreptul inalienabil al tuturor popoarelor de a-si decide soarta;
  • 2 Dreptul sacru al fiecarui stat la libertate, independenta nationala si suveranitate;
  • 3 Egalitatea statelor in privinta dimensiunilor sistemului economic si politic;
  • 4 Dreptul fiecarui stat de a participa de pe pozitii egale la rezolvarea disputelor internationale;
  • 5 Noninterferenta, indiferent de pretext, in treburile interne si externe ale altor state;
  • 6 Respectarea inviolabilitatii frontierelor de stat si a integritatii teritoriale ale statelor;
  • 7 Obligatia statelor de a se abtine de la constrangeri militare, politice si economice in relatiile internationale;
  • 8 Obligatia de a se abtine, in orice conditii, de la amenintarea cu utilizarea fortei;
  • 9 Aplanarea disputelor intre state prin mijloace pacifiste;
  • 10 Renuntarea folosirii amenintarii sau a fortei impotriva unui alt stat.

Relatia cu SUA

Relatiile romano-americane au jucat un rol important in strategia lui Ceausescu: “In intentia de a construi legaturi mai bune cu Washingtonul, Ceausescu a insistat pe imbunatatirea comertului si a cooperarii industriale, stiintifice si tehnologice. A avut relatii personale cu presedintii Johnson si Nixon. La inceputul lui 1973, Romania a devenit prima tara din Pactul de la Varsovia care a cumparat avioane comerciale americane, incheind un contract pentru achizitionarea a trei aparate de tip Boeing 707”. Aceste deschideri catre Occident au iritat in mod clar Uniunea Sovietica.

Politica externa

Politica externa dusa de Ceausescu era considerata de CIA drept “un amestec de sfidare si supunere”, cu scopul de a mentine si chiar creste independenta fata de Moscova.

Toleranta

Romania nu s-a putut insa desprinde de influenta militara si economica a Uniunii Sovietice: “Calitatea lui Ceausescu este capacitatea de a avea initiative de politica externa la limita tolerantei sovieticilor. Din cale afara de grijuliu sa nu cumva sa enerveze Moscova, el isi echilibreaza sfidarea fata de un regim cu cedari.

Echilibru

Vizita lui Ceausescu in China in 1971 a fost o scapare destul de rara in cazul sau, dar a potolit mania Moscovei prin compromisuri economice. La fel, in 1973, dupa ce si-a exprimat independenta fata de Moscova la Viena si Helsinki, Ceausescu a facut un gest de impacare acceptand vizita la Bucuresti a ministrului sovietic al Apararii. Era pentru prima data, de la invadarea de catre URSS a Cehoslovaciei, cand un ministru sovietic al Apararii era primit la Bucuresti”.

Exceptii

Asemenea concesii nu au impiedicat Romania sa aiba relatii cu toate tarile comuniste, URSS, China, Iugoslavia si chiar Albania, dar si cu liderii partidelor vest-europene. “Sub Ceausescu, guvernul si-a intarit relatiile cu Europa Occidentala si a incercat sa se identifice cu tarile neutre. Romania este singura natiune est-europeana care isi pastreaza relatii diplomatice atat cu Israelul, cat si cu rivalii acestuia din lumea araba”, este concluzia CIA.

Ceausescu si sovieticii

“Ceausescu are o teama obsesiva de impartirea Europei in doua sfere de influenta dominate de superputeri. Astfel, Bucurestiul ar intra sub presiunea Kremlinului, fara a avea relatii cu Occidentul “, se precizeaza in document. Incercarile lui Ceausescu de a contracara aceasta teama au ajuns insa si la urechile Moscovei.

Prapastia dintre Moscova si Bucuresti s-a marit mai ales in timpul summit-ului din Crimeea, din iulie 1973. Printre altele, noteaza analistii serviciilor americane, “cele doua regimuri nu s-au inteles in privinta frontierelor. Moscova a favorizat inviolabilitatea granitelor, in timp ce Bucurestiul s-a pronuntat pentru o formula care sa excluda utilizarea fortei pentru a le schimba, dar care sa lase deschisa posibilitatea unor ajustari viitoare prin accept reciproc. Astfel, Romania a vrut sa evite respingerea permanenta a pretentiilor sale asupra Bucovinei de nord si Basarabiei, in prezent parte a URSS”.

Orientul Apropiat

Stilul lui Ceausescu era, in opinia expertilor americani, “cel mai usor de recunoscut in cazul politicii duse fata de Orientul Apropiat”. Romania era singura tara din Pactul de la Varsovia care avea relatii diplomatice atat cu Israelul, cat si cu marile natiuni arabe.

“Ultimul razboi din Orientul Mijlociu nu a pus capat hotararii lui Ceausescu de a mentine politica aceasta. Pozitia sovietica, potrivit careia Israelul trebuie invinovatit, a fost respinsa la Bucuresti. Mai mult, Ceausescu a propus chiar intr-un fel usor naiv un plan de pace intre arabi si israelieni. El a invitat cele doua parti sa se impace la Bucuresti. Ministrul israelian de Externe, Abba Eban, a venit. Reprezentantii arabi, nu”, precizeaza CIA. Initiativa insa l-a indepartat si izolat pe Ceausescu de statele din Pactul de la Varsovia, iar relatiile sovietoromane s-au agravat. Analistii de la Washington arata ca, in final, pozitia de neutralitate nu i-a adus mari beneficii lui Ceausescu: “De la Israel nu a avut prea multe de castigat, unele state arabe au rupt legaturile cu Romania, iar altele chiar au impus embargouri”.

Lectii de la Tito

“Ceausescu a observat si invatat din politica dusa de vecinul sau, presedintele Tito al Iugoslaviei, insa a adaptat ce a acumulat la propriul stil. Cooperarea romano-iugoslava incepuse inainte de 1968, dar ocupatia sovietica in Cehoslovacia i-a apropiat pe cei doi lideri”, arata specialistii americani. Potrivit acestora, Ceausescu si Tito au fost adeptii ideii de a nu interveni in treburile interne ale altor state, uniti in teama fata de hegemonia sovietica in Europa de Est, dar si cu principiul ca fiecare partid comunist si fiecare natiune nu sunt numai egale, ci si stapanii proprii.

DIFERENTE. Ceausescu stia insa ca libertatea sa de miscare este mai mica fata de cea a liderului iugoslav. O granita de aproape 1.400 de kilometri cu Uniunea Sovietica a fost de ajuns pentru a tine in frau activitatea Bucurestiului. “Romania este inca parte a sistemului sovietic economic si de aparare din Europa de Est. Totusi, Ceausescu a invatat de la Tito cum sa prezinte cazul tarii sale in fata forumurilor internationale si si-a dezvoltat un simt pentru cat de departe poate merge fara a provoca o reactie puternica din partea sovieticilor”, apreciaza CIA.

COLABOAREA MILITARA. Ceausescu a colaborat cu Iugoslavia: “Bucurestiul si Belgradul au conceput un plan de producere a unui subsonic militar. Exista informatii si despre o intelegere privind construirea impreuna a unui submarin. Contactele frecvente dintre ministrii de Externe ai celor doua tari, de la invazia sovietica din Cehoslovacia, indica un schimb de informatii secrete. Noua lege de aparare adoptata in Romania este un alt exemplu al dorintei lui Ceausescu de a imprumuta din experienta iugoslava. Adoptata in 1971, legea prevede mobilizarea, pe timp de razboi, a tuturor adultilor - femei si barbati”.


Articol aparut in SPECIAL ("Jurnalul National") in ziua de Marti, Martie 23, 2004

Am tras cand Ceausescu a spus: “Istoria ma va razbuna!”

Octavian Gheorghiu, Dorin Carlan si Ionel Boeru, militarii care au format plutonul de executie de la Targoviste, relateaza pentru Jurnalul National momentele dramatice prin care au trecut atunci cand au indeplinit misiunea ce a marcat sfarsitul dictaturii comuniste in Romania.

 

„Era mascarada de la inceput. Stiam finalul!“

Cei trei militari care in ziua de Craciun a lui 1989 au indeplinit ordinul de a-i executa pe sotii Ceausescu risipesc, la mai bine de 14 ani, misterul care a invaluit eliminarea fizica a familiei dictatoriale. Dorin Carlan, Octavian Gheorghiu si Ionel Boeru dezvaluie laturile ascunse ale executiei, pe care romanii nu le-au cunoscut niciodata. Secundele de spaima din acele momente capitale, ordinele militare ale diriguitorilor Revolutiei, care au fost date inaintea procesului, sunt puse fata-n fata cu sentimentele traite in momentul apasarii pe tragaci, dar si in fata deziluziilor care i-au macinat mai apoi pentru atatia ani. MARIUS TUCA RAZVAN BELCIUGANU GABRIEL BURLACU

  • Jurnalul National: Ce se intampla in momentul in care v-ati dus la TAB-ul in care erau Ceausestii pentru a deschide usa in unitatea din Targoviste? Cum va priveau militarii de-acolo?

    Cand am ajuns acolo, ei si-au luat mana. Ori li s-a spus, li s-a comunicat si lor cum ni s-a comunicat noua, ori li s-a ordonat sa nu se bage. Dar n-au instalat nimic. Mi se pare normal sa fi facut asta, doar erau gazde, i-au tinut acolo. In cladirea comandamentului erau foarte putini militari. In regimul ceausist era foarte clar: nu intra subofiterul in cladirea comandamentului daca nu avea treaba speciala. In curte erau cadre multe, cu soldati, circa 100-200 de militari. Acesti militari continuau sa aiba indreptate armele spre blocuri. Isi aparau unitatea. Noi eram cu ochii cat cepele, ca sa nu cumva sa cadem victime. Ne speriase Stanculescu zicandu-ne ca n-are incredere in nimeni. Era ceva suspect, noi eram opt oameni, ei cam 200.

  • Stiati clar ca ii veti executa pe Ceausesti.

    Da, ni s-a spus clar ca vor fi judecati si apoi vor fi executati. Nu s-a pus problema de sentinta, ca-i ducem undeva. Ni s-a aratat inainte si zidul unde urma sa-i executam. Tot generalul Stanculescu ne-a mai spus si cate cartuse sa tragem: 30 de cartuse fiecare, deci cate un incarcator.

  • Ce a insemnat acel ordin?

    Sentinta era deja data inainte de proces si trebuia indeplinita. Dupa ani de zile am realizat ca noi am fost uneltele si am cazut intr-o plasa marsava. Mi se pare normal ca acela care ia o hotarare sa o duca si la capat. Ei, personal, nu cu mainile altora. Sa tragi cate 30 de cartuse de la asa distanta mica... era suficient, poate, chiar un pistol Carpati.

  • Ati ajuns la usa TAB-ului...

    Da, mai multi colegi i-au luat pe sotii Ceausescu, eu cu Dorin escortam, cu teava pistolului-mitraliera indreptata spre ei, la 10-20 de centimetri de spatele lor. I-am condus in sala in care s-a facut vizita medicala, in biroul comandantului.

  • V-a spus ceva Ceausescu? Sau Elena Ceausescu?

    Nu, cu noi n-a vorbit nimic. De cand au parasit TAB-ul si pana au ajuns la vizita medicala i-am insotit noi trei si inca doi colegi. Dar nu ne-au spus nimic.

  • Vi s-a parut ca este acelasi Ceausescu de la televizor?

    Da, poate putin mai urat, mai nefardat. Era neras, mai obosit. Nu mi s-a parut nimic ciudat. Atunci nu era deloc agitat, zbuciumat. Poate chiar se bucura ca face miscare, coborand dintr-o tancheta blindata, stramta si rece. Distanta de la TAB la usa comandamentului era de 3-4 metri. Noi n-am intrat in biroul unde s-a facut vizita medicala. Dupa circa 10 minute au iesit de acolo pentru a intra in locul unde s-a tinut procesul. In aceasta incapere se intra din acelasi hol. Boeru a intrat inauntru. Ulterior am aflat ca in caz de ceva trebuia sa-i execute in timpul procesului, dupa cum spune el. Eu cu Dorin Carlan am primit ordin sa nu intre nimeni in sala si sa stam la usa, in afara de cei din sala. In caz de vroiau sa intre, am primit ordin sa-i impuscam.

  • Ati pazit, asadar, intrarea cu orice pret.

    Am stat nu langa usa, ci lipiti de usa. Am stat lipiti de PFL-ul acela subtire, specific economiilor ceausiste. Aveam cartus pe teava. Dupa cum ne spusese Stanculescu, nu trebuia sa avem incredere in nimeni din unitatea de la Targoviste. Nu lasam pe nimeni sa se apropie la o distanta mai mica de doi metri. Incercau comandantul unitatii si altii sa mai traga cu urechea. Noi, fiind lipiti de usa, auzeam, pentru ca se vorbea foarte tare in sala si chiar cei de acolo aveau voci mai puternice. Mai incercau, ba sa ne dea o tigara, dar noi nu i-am lasat sa se apropie.

  • Practic ati auzit tot procesul la usa.

    Din cate mi-am dat seama ascultand la usa, procesul a fost foarte bine pregatit. Se auzea perfect. Deja stiind ca urma sa-i executam, poate ca auzeam procesul vrand-nevrand. Ce se spunea sau nu se spunea, pentru mine era mascarada de la inceput. Stiam finalul! Pe la jumatatea procesului a venit comandantul unitatii si ne-a spus ca s-a primit un telefon de la Bucuresti si vrea sa intre in sala. L-am intrebat de la cine a primit telefonul si ne-a repetat: „De la Bucuresti“. Atunci, Dorin a deschis usa, a iesit afara Voican-Voiculescu. Nu-l vazusem niciodata in fata. Pe cei cu care am venit de la Bucuresti ii mai vazusem pe la televizor incepand din ziua de 22. S-a intors apoi in cateva minute si cineva dintre militarii aflati in hol a intrebat ce s-a intamplat. A raspuns ca a primit ordin sa se termine mai repede. N-a spus de la cine, cum si ce. Oricum, procesul era grabit de la Bucuresti. De cine? Nu stiu. Am cerut intre timp niste paturi, foi de cort, sfori. Acestea pentru a-i lega pe sotii Ceausescu.

  • S-a mai deschis vreodata usa?

    Pana sa se termine procesul a deschis usa aparatorul cuplului Ceausescu, era mai transfigurat. Ne-a spus atunci cu voce mai tremurata: „Le-am dat sansa sa scape si m-au refuzat. Le-am zis sa se declare ca nu sunt mintal sanatosi si, astfel, conform legislatiei, nu pot fi condamnati la moarte“. Inainte de sentinta, aparatorul lui Ceausescu pur si simplu a deschis usa si a stat de vorba cu mine si cu Dorin.

  • De ce credeti ca a tinut sa va spuna dumneavoastra, simpli militari, acest lucru?

    Era mai transfigurat, parea suparat, emotionat pe tema aceasta, ca le-a oferit sansa si ei n-au cedat. Eu nu cred ca el nu stia ca sentinta deja era data. Dupa ani de zile m-am gandit ca a si vrut sa aiba martori ca le-a oferit sansa. A spus acest lucru: „Va declarati in afara facultatilor mintale?“ si tare, in proces. Pe parcursul procesului, Nicolae Ceausescu nu vroia sa vorbeasca, nu vroia sa recunoasca, zicea ca nu raspunde decat in fata Marii Adunari Nationale. Cei din asa-zisul complet de judecata erau nevoiti sa vorbeasca mai tare. Ea devenise din ce in ce mai agitata. Ceausescu vorbea doar cand era intrebat, nu raspundea la acuzarile care i se aduceau, acelea de genocid... Poate nu le lua in seama, nu era obisnuit sa fie acuzat.

  • Cat timp a durat procesul?

    Foarte scurt, 30 de minute. Am auzit sentinta prin usa: „Sotii Ceausescu sunt condamnati la moarte!“. N-am auzit o reactie diferita ca pana atunci. Refuzau sa vorbeasca, spuneau ca nu vorbesc decat in fata Marii Adunari Nationale.

  • Jurnalul National: Dupa citirea sentintei ce s-a intamplat?

    Octavian Gheorghiu: S-au deschis usile, am intrat si m-am dus sa o leg pe ea. Mi s-a spus aceasta atunci, pe loc, de Boeru. Un alt coleg din cei opt, Gheorghe Teodor, a fost chemat ca sa il lege pe el. N-am reusit singur sa o leg, dadea din maini ca suntem copiii ei, ca ea ne-a crescut, ceea ce ma facea sa fiu si mai indarjit. Am mai chemat un alt coleg, pe Stefanescu, si l-am rugat sa ma ajute. Am fost nevoit sa-i leg mainile la spate cu forta. El a cedat, colegul care l-a luat pe el l-a rugat sa-i dea voie sa-l lege si a cedat. Eu am injurat-o un pic, eram si obosit, si nervos, si stresat si-mi ardea mie de spusele ei... L-am rugat pe cel cu camera sa filmeze o bratara foarte masiva de aur, pe care o avea la mana. Efectiv am luat-o pe sus, eu de o mana, colegul meu de cealalta, dar mergea pe picioarele ei. Ceausescu, imediat ce am iesit din cladire, a inceput sa cante, destul de tare, „Internationala“, pe urma a spus: „Traiasca Partidul Comunist Roman!“ si in cele din urma a spus: „Istoria ma va razbuna!“. Elena era in urma lui, la vreun metru.

  • Zidul era in imediata apropiere?

    De la usa pana la zid au fost cam 15 metri. Am ajuns la zid, i-am pus cu spatele spre acesta la vreo jumatate de metru de el, deci cu fata spre noi. M-am retras repede in spate. N-am apucat sa ma retrag mai mult de 5-6 metri si am inceput sa tragem.

  • S-a dat ordin?

    Nu, nici Stanculescu, nici Boeru. Stanculescu si ceilalti erau mai in spate, la vreo 5 metri de noi, cumva lateral. Acesta era, de altfel, si drumul spre elicoptere. Cand am auzit focul colegilor, am pus si eu pistolul-mitraliera pe foc automat si am tras cele 30 de cartuse care mi s-au spus. Am tras de la sold, am tras rafala, la fel si colegii mei. Mi s-a parut mie atunci ca ai mei colegi au tras mai putin, dar n-am stat atunci sa socotesc. Imediat ce mi-am golit incarcatorul m-am lasat pe genunchi si am scos un alt incarcator si l-am pus cu gandul sa nu se intample ceva. Cand imi incarcam arma, colegul meu Boeru a fugit in spatele completului si cu mainile sus a spus: „Nu trageti, ca am facut-o pentru colegii mei care au murit la televiziune“. Noua ne-au murit in ziua de 22 decembrie 11 colegi, un ofiter si 10 militari in termen. Fraza aceea „Istoria ma va razbuna!“ a spus-o inainte sa tragem, cand era cu fata la noi. Timpul a fost foarte rapid, am tras cand termina fraza. N-au incercat sa fuga, sa se dea la o parte, sa lase privirea in jos, nu. Au fost demni! Foarte demni!

  • Dumneavoastra ce-ati facut apoi?

Eu m-am apropiat de cadavre, am scos pistolul Carpati, pentru ca in caz de nevoie sa-l am la indemana. Se vedea clar ca erau morti. A venit si medicul, care a constatat decesul.

  • S-a apropiat cineva de cadavre din grupul completului de judecata?

Nu. N-au venit sa vada. Am luat foile de cort ca sa-i invelim, impreuna cu ceilalti colegi. Au ramas legati la maini. Militarii din unitate nu mai erau indreptati spre gard, ramasesera toti cu gura cascata. Nu striga nimeni, nici ura, nici huo, erau muti. Se auzeau doar elicopterele cum porneau motoarele. Colegii mei ne-au ajutat sa ducem cele doua corpuri la elicoptere. In elicopter, dupa ce am decolat, am fost intrebat de grefierul care a fost la proces cum ma cheama. N-am inteles de ce.

  • Cadavrele au fost in acelasi elicopter?

Da, in elicopterul in care era Voican-Voiculescu, Dorin, Boeru.

  • Cum a fost zborul de aceasta data?

A fost mai palpitant, s-a zburat la nivelul ierbii.

  • V-a fost vreun moment frica?

Mi-a fost frica atunci ca vreun militar din unitate, vazand ca noi tragem, sa traga si el din prostie. Asa cum s-a intamplat si in alte locuri. Noi am avut colegi la televiziune, la Hotelul Bucuresti, care, daca vedeau miscand perdeaua, trageau. Erau nesupravegheati sau neinstruiti. De aceasta imi era teama. Nu m-am gandit nici un pic atunci ca as putea fi executat. Dupa acest moment m-am mai gandit.

  • Cat timp ati facut inapoi?

Pana intr-o jumatate de ora pana la Boteni. Am zburat cu cine am venit. Stanculescu, Voican erau in celalalt elicopter. Am stat in aceeasi pozitie, la mitraliera, era cam ora 14:00. Plecasem de la Boteni dupa ora 10:00. La Boteni, cei din echipaj au spus sa coboare cate doi parasutisti din fiecare elicopter. Au coborat doi din colegi. Am vrut si eu sa cobor, dar colegii mei au zis ca „eu bobor“ si au coborat, incat am fost nevoit sa raman. Am ramas impreuna cu Stefanescu. A coborat din celalalt elicopter si Stanculescu si a stat de vorba cu comandantul unitatii. Elicopterele oprisera la Boteni pentru realimentare. Dupa realimentare am decolat iarasi. Am ajuns la locul de plecare, in Ghencea. Acolo, cei din complet au coborat si s-au dus la TAB-uri linistiti. Toata lumea a plecat, numai noi am ramas acolo. Cu cadavre, cu tot. Singuri. Patru parasutisti, plus echipajele de pe elicoptere. Primisem ordin sa asteptam, ca vine cineva sa ia cadavrele. N-a spus cat timp sa asteptam. Efectiv apunea soarele. Era ora 17:00 si pilotii devenisera deja nelinistiti, pentru ca nu stiau ce se intampla. Pe vremea lui Ceausescu nu existau GPS-uri (n.r. – Global Positioning System), era periculos sa zbori noaptea, mai ales ca in zona Ghencea se tragea. Atunci, capitanul Boeru si cu cineva din echipaj au facut semn la cineva care erau in spate la cateva sute de metri, erau de infanterie. Ei vazusera cand am aterizat. A venit un cadru de-acolo, ulterior am aflat ca era locotenent, era mai tinerel. Intre timp am dat cadavrele jos din elicopter, pe urma Boeru i-a spus locotenentului ca sunt doua colete. Se vedea ca sunt oameni acolo, erau infasurati in doua foi de cort, legati cu sfoara. Erau imbracati, necontrolati, cu ceas la mana, cu tot. Nu li s-a miscat nimic, nimeni nu s-a atins pana in momentul acela de ei, sa le ia ceva sau sa-i buzunareasca. Sangerau, doar fusesera cartuse de 7,62. Locotenentul a intrebat cine sunt acolo si i s-a raspuns ca nu-l intereseaza. Apoi i s-a zis acestui ofiter sa aiba grija de ei pana vine cineva si ii ia.

  • Si v-ati intors acasa, la Boteni?

Da, am decolat din Ghencea si am plecat spre unitate. Cand am ajuns, in unitate era deja intuneric. Nu am scos nici un cuvant, decat doar ne-am dat castile metalice jos. Apoi ne-am intrebat unii pe altii daca am albit. Deja aveam starea aceea de soc. La unitate am stat cam cu frica, fiindca nu stiam ce s-a intamplat cu cadavrele. Daca le-a luat cineva. Toata noaptea, cadavrele au stat acolo. De abia dimineata, spre ora 5:00, ni s-a comunicat ca a venit Gelu Voican-Voiculescu si le-a luat de acolo.

  • Ce v-au spus colegii de la Boteni, odata intorsi in unitate?

Am aterizat pe aerodromul de la Boteni. Acolo am fost asteptati de comandantii unitatilor de elicoptere si de la parasutisti. Mi-aduc aminte ca atunci m-a emotionat faptul ca baietii de la elicoptere erau chiar inlacrimati. Erau ingrijorati probabil pentru ca vedeau ca nu mai venim si nu stiau ce se intampla cu noi.

  • Se aflase ce s-a intamplat intre timp?

Aflasera deja, pentru ca le spusese Stanculescu, cred, in momentul in care am oprit pentru alimentarea elicopterelor. Statuse de vorba cu comandantii putin timp acolo. Cred ca stiau atunci de ruta si ce aveam noi in elicopter. Tocmai de asta erau speriati, pentru ca stiau in ce a constat misiunea noastra.

  • Din cate vi s-a spus in acele momente, ce ati aflat ca s-a mai intamplat cu cadavrele? Cu ce au fost preluate de acolo, din locul unde le-ati lasat?

Stiu ca Gelu Voican-Voiculescu le-a preluat cu TAB-ul. Asa se deplasau ei atunci, numai cu TAB-urile de recunoastere. Practic, asta a fost misiunea lui de dupa. Sa preia si sa rezolve problema cadavrelor.

  • Ce s-a intamplat cand ati ajuns in unitatea de care apartineati?

A venit la noi medicul unitatii si a stat de vorba cu noi. Ne-a intrebat daca avem probleme, daca avem cosmaruri, daca ne macina gandul. Ne-a mai zis ca sa-i comunicam daca avem probleme de genul asta. Intr-adevar, gandurile ne macinau, cum sa nu te macine cand stiai la ce ai participat...

  • Completul de judecata cand a disparut din tot acest tablou?

Chiar in momentul in care am aterizat. Imediat ce s-au oprit motoarele, ne-am dat jos din elicoptere si ei s-au si suit in mijloacele de transport, adica TAB-urile cu care venisera si care asteptasera acolo. Au disparut imediat.

  • La televiziune ati avut colegi care au murit. Cand ati aflat vestea asta?

Da am pierdut 11 oameni acolo, printre care si un ofiter. Cineva din unitate mi-a zis: Ba ai nostri au pierdut 11 militari. S-a zvonit ca erau impuscati in frunte atunci. Degeba, ca n-a fost asa. Plecasera in patrulare in jurul televiziunii si i-a luat cu foc direct in zona metroului. Nu se stie cum exact, ca armament aveau aproape toti atunci, pana si garzile patriotice. Au fost adusi in unitate apoi, si cosciugele au fost depuse in sala de sport.

  • Sa fi fost vorba despre atat invocatii teroristi, care incepusera sa actioneze pe teritoriul Romaniei?

Hai domnule, ca degeaba se zbat unii sa spuna ca au fost, ca nu au fost. Poate ne-am terorizat mai degraba noi intre noi. Ce sa zic, ca am avut cunostinta despre fapte de inarmare a ospatarilor si bucatarilor din garzile patriotice ce trebuiau sa apere zona Calea Victoriei...

  • Faptul ca v-ati vazut colegii de unitate depusi in cosciuge in sala de sport a fost unul dintre elementele determinante ale momentului executiei celor doi soti Ceausescu?

Pot sa spun ca s-a adaugat la cumulul de elemente. Ce sa zic, n-am regretat atunci si nici nu regret nici in ziua de zi. Atat doar ca am fost manipulati. Cred si acum ca nu exista o alta varianta. Daca ii duceam pe cei doi in piata, multimea cred ca-i sfarteca.

  • Imaginandu-va putin ca, prin absurd, s-ar intoarce istoria si ar veni din nou generalul Stanculescu si v-ar ordona acelasi lucru, ati mai vrea sa faceti parte din ea?

Sincer sa fiu, as mai lasa si pe altii, ca noua ne ajunge ce am patit mai apoi de pe urma asta. Ma deranjeaza faptul ca cei care si-au pregatit locul chiar l-au si ocupat. Daca noi am fost avansati la un grad mai mare, acelasi lucru s-a mai intamplat si cu alti 150 de militari pe langa noi. Chiar si cu diploma de luptator in Revolutie pe care am primit-o. Are numarul de inregistrare doua mii si nu stiu cat... Deci in fata mea au mai fost alti doua mii de insi care au mai impuscati doua mii de presedinti. Interesant e ca din astia primii 2000, multi au pazit guri de metrou, guri de canale, ce sa zic, au facut fapte mai mari. N-au pete pe constiinta pentru intreaga viata, n-au nimic. Mi-aduc aminte ca in ziua de 31 am fost trimis in zona Ploiestiului, la inmormantarea unuia dintre cei 11 morti parasutisti de la televizune. Am ajuns acolo, asa ca-n filme, pe ocolite, pe fuga, sa nu ne vada cineva. Trebuia sa ii fac onorul militar la inmormantare. Era chiar singurul copil la parinti. Cand m-am intors seara de-acolo la unitate, ai mei comandanti erau in toi cu pregatirile pentru Revelion. Cica, vino, Gheorghiule, ca facem Revelionul impreuna cu ofiterii si subofiterii. Era mare bucurie pe capul lor. Ce sa va mai spun, ca parca veneam de la nunta!

  • Exista o divergenta de opinii intre dumneavoastra si domnul colonel Ionel Boeru in privinta modului in care s-a format plutonul de executie al sotilor Ceausescu. Colegul dvs. sustine ca el ar fi ales oamenii din cei opt parasutisti prezenti in unitatea de la Targoviste.

As vrea ca toata lumea sa stie treaba asta. Domnul Boeru, dupa ’89, pe unde a mers si pe unde n-a mers a strigat in gura mare ca el este Boeru care a facut si a dres. Ca numai el a tras, ca numai el a facut totul. Profitand de ocazia ca era ofiter si-a tras faptele toate asupra lui de pe urma carora a incercat sa beneficieze. In schimb, cand este cu noi, nu poate spune nimic altceva, zice adevarul.


„Eram specializat in distrugeri“

„Noi, la Boteni, de pe la inceputul lui 1989 eram imbracati in camuflaj, ceea ce in restul tarii nu se cunostea si de aceea se tot zvonea ca sunt teroristi imbracati altfel, in camuflaj. Tinuta aceea era experimentala atunci. Era cu buzunare pentru incarcatoare pe lateral, inlocuia postavul acela aspru. Pentru noi era tinuta standard, exact cum era si pistolul-mitraliera de calibru 5,5, care intrase in dotarea noastra. Eu eram parasutist in compania unitatii de diversiuni si cercetare in dispozitivul inamicului. Eram specializat in distrugeri in randul inamicului. Faceam antrenamentele cele mai diverse. Eram imbracati in cioban, in CFR-isti, toata gama.“
OCTAVIAN GHEORGHIU – subofiter in momentul executiei

„Revolutia s-a terminat in aprilie“

„Sergiu Nicolaescu poate sa sustina cat o vrea ca au fost teroristi, ca oricum nu poate dovedi treaba asta. De ce nu am vazut nici unul? Sergiu Nicolaescu facea filme militare si scenarii. Nu stiu cat de militar a fost el. Ce sa zic, am stat in armata 22 de ani. Mi-am intrebat camarazii, colegii care au fost la televiziune. Am vazut casele din fata televiziunii distruse, aproape demolate efectiv. Am intrebat cine a tras. Mi-au zis ca noi am tras pana si cu AG-ul. De ce... Ca li s-a parut lor ca nu stiu ce perdea se misca, ca bate vantul pomii, ba ca se misca ceva. Si asta in conditiile in care fatada televizunii n-avea decat zece cartuse numarate in perete. Deci, ca sa tragi in cineva, trebuie sa ii se raspunda cu foc, sa se traga asupra ta. Deci televiziunea nu era atacata. In principiu s-a tras ba cand nervii au cedat, ba din sperietura, focuri nesupravegheate. Care cum au apucat. Noi, parasutistii, am stat pana in aprilie in televiziune. Atunci s-a terminat Revolutia.“
OCTAVIAN GHEORGHIU – subofiter in momentul executiei


„Au zis ca vor sa moara impreuna“

“Eu am fost in sala in timpul procesului. Dupa ce s-a dat sentinta, eu am fost singurul care am ramas cu cei doi in sala. A intrat un lt. col. de negru nu-i retin numele, ca imi scapa, pe vremea respectiva lucra in Securitate in CI, venise cu o seara inainte sa aduca medicamentele sotilor. A intrat in sala si a zis sa-i scot pe rand si sa-i impusc. Cei doi au zis ca ei vor sa moara impreuna, nu pe rand. Atunci i-am zis colonelului sa mearga afara si sa zica ca ultima dorinta a celor doi, care erau condamnati la moarte, este sa moara impreuna. In sala au intrat patru dintre parasutistii care au venit cu mine care i-au legat cu sfori. Tavi a facut parte din ei. Ea a iesit insotita de doi dintre colegii mei si a iesit prima, dupa care am iesit eu cu el si cu un alt coleg.ì
IONEL BOERU

“S-a deschis focul simultan”

“Cand am ajuns la zid, ea era deja acolo. L-am adus si pe Nicolae Ceausescu. Colegii mei erau la cativa pasi de ei. Eu m-am retras. Unul dintre colegi ramasese langa ei, i-am zis sa plece si s-a deschis focul. Simultan sa spunem. Afara nu s-a inregistrat momentul in care au fost impuscati. S-au prins doar tragerile care au fost executate din stanga lui Tavi, adica a unui soldat care a mai tras si a unuia dintre colegii nostri, care nu stia ca suntem in plutonul de executie. Operatorul n-a surprins pe banda momentul in care am tras si in care cei doi au cazut, pentru ca n-avea cablul sa ajunga pana acolo si nici baterii in aparatul de filmat si astfel a aparut acea ruptura.”
IONEL BOERU

“In numele celor 23 de milioane de romani”

“Sunteti de acord sa duceti la indeplinire sentinta de condamnare la moarte in situatia in care se va da sentinta de condamnare la moarte? Si am zis un ´Daª anemic, dar ne-am uitat unul la altul, nu stiu daca ei isi mai aduc aminte. Dupa care ne-a zis: nu-mi place asa, ridicati mana sus! Am ridicat mana in sus toti, dupa care a zis: Nu-mi place nici asa, iesiti un pas in fata toti opt! Atunci voi alege eu. Tu, tu si tu, zice. Ne-a precizat misiunile. Prima data, lui Boeru, care era comandatul si el a avut o sarcina mai grea. De aceea zic eu ca ne-am si grabit ca noi sa-l asiguram cu foc. In conditiile in care, sa zicem, se tragea. A fost un zvon acolo care ne-a dus in deruta. De aceea ne-a grabit sa ducem la indeplinire sentinta. Am actionat la acea data in numele celor 23 de milioane de romani. Bineinteles ca simteam ceva, asa. O ora si 44 de minute. Dupa ce am vazut asta, alea au fost cele mai grele momente din toata viata noastra, mai ales ca noi stiam de misiune de dinainte de a fi dusa la indeplinire.”
DORIN CARLAN

„Daca as fi spus ca nu sunt in stare, puteam sa fiu impuscat“

„In momentul in care Stanculescu mi-a zis daca sunt in stare sa facem era practic un ordin, adica, daca eu as fi spus ca nu sunt in stare, puteam sa fiu impuscat. M-am gandit atunci. Cand i-am dus pe cei doi la zid, pot sa spun ca am actionat ca un robot, pentru ca m-am gandit ca primisem ordin sa tragem 30 de cartuse la foc automat de la sold. Si mi-a mai pus problema daca suntem in stare sa executam sentinta, mai ales ca se putea sa se intample ce s-a intamplat cu Mussolini, sa nu mearga pistoalele. Sa avem toti rateu. Fiti sigur ca peste noi se mai aflau inca alte doua sau trei grupe de militari care urmau sa execute sentinta.”
IONEL BOERU

“Ea ne-a dat dracu’ pe toti”

“In limbajul ei de academiciana de la Gaesti, realizand ca se duce pe ultimul drum ,ne-a dat dracu’ pe toti, zice sa va ia dracu’ pe toti. Parca nu stiam totusi ca noi urmam sa fim cei care trebuia sa ducem la capat sentinta. Generalul Stanculescu a luat o pozitie magistrala, asa de general adevarat al Armatei, si a zis legati-i, luati-i si la zid cu ei. Intai cu el si apoi cu ea. Si ce facem cu ei? Impuscati-i! A inceput ea sa zica ca ma copii, v-am crescut, ca v-am dat grade, functii, ne legati, va bateti joc de noi ca de niste nenorocitiÖ Ea atunci dandusi seama ca va merge pe ultimul drum, a spus daca este ca sa ne omorati, vreau sa mor alaturi de sotul meu. Impreuna am luptat, impreuna vreau sa murim. Bine, luati-o si pe ea si impuscati-o, considerand aceasta ca pe o ultima dorinta a celor doi condamnati la moarte.”
DORIN CARLAN

“Am crezut ca ne impusca si pe noi”

“Fiind militar, misiunea noastra este aceea ca sa omoram. Dar nu in situatia in care am fost pusi, sa formam plutoane de executie. Armata nu prea face plutoane de executie. A fost foarte greu, mai ales cand un om se uita in ochii tai. Cand il impusti la 200-300 de metri si nu stii cine este, e alta treaba, e treaba ta de militar, iti aperi tara. In momentul in care trebuie sa-l executi pe cineva si se uita in ochii tai este foarte greu. Pe timpul executiei s-a mai tras si din alte parti. S-a tras inclusiv cu 14,5 mm, si asta o spun eu, care am fost acolo. A fost un moment de descarcare, din partea unuia de pe un TAB. Atunci am crezut ca ne impusca si pe noi. Atunci m-am intors spre asistenta si am zis ca a fost pentru cei care au murit la Revolutie si la Timisoara. Si atunci generalul Stanculescu ne-a zis sa stam linistiti, ca nu se intampla nimic cu mine. Dar eu am crezut ca atunci ne impusca si pe noi.”
IONEL BOERU “N-as mai face-o din nou” “Eu eram mai comunist, credeam in cuvantarile lui, in textele lui, congrese, eram produsul lui. Intr-un fel am actionat cu manie proletara. Daca nu ma insel, tot procesul a avut acest caracter. Am avut ceva impotriva sistemului si nu impotriva omului Ceausescu. Oricum n-as mai face asa ceva si nu doresc la nimeni sa treaca prin asa ceva. Sa iei unui om viata incalca perceptele biblice. Deja am fost huiduiti, huliti vizavi de actiunea noastra, care a avut loc intr-o zi sfanta de Craciun. De cate ori e Craciunul, va dati seama ca nu ne vine bine. Si nici cand este 26 ianuarie. Nu uitati ca am avut de a face cu cel care ne-a condus 25 de ani. Am simtit ca totul o ia la vale in primii ani de dupa Revolutie, cu toata instabilitatea si miscarile de amploare. Oricum, nu era mai bine pe vremea lui Ceausescu. N-as mai face-o din nou.”
DORIN CARLAN


Articol aparut in SPECIAL ("Jurnalul National") in ziua de Miercuri, Martie 24, 2004


Secretul „tradarii“ generalului Vasile Milea

Generalul Vasile Milea, ministru al Apararii in momentul Revolutiei, a fost toata cariera sa dator dictatorului. Acesta i-a iertat greselile trecutului si l-a promovat. In timpul revoltelor de la Timisoara si Bucuresti, Milea a ezitat si a amanat executarea intocmai a ordinelor lui Ceausescu. In ultima sa noapte Milea a sunat neautorizat pe telefonul „rosu“ in afara granitelor.

„Informam ca ministrul Fortelor Armate a actionat ca un tradator, impotriva independentei si suveranitatii Romaniei si, dandu-si seama ca este descoperit, s-a sinucis.“ Aceste cuvinte le-au transmis crainicii Televiziunii Romane si Radioului, la ora 10:45, in ziua de 22 decembrie 1989. Moartea generalului Vasile Milea ramane unul dintre cele mai controversate si dezbatute momente de care atunci a atarnat soarta revolutiei romane. Conditiile in care ministrul Apararii Nationale isi pierdea viata in cea mai fierbinte zi a revoltelor de la Bucuresti raman la fel de neclare si dupa 14 ani. Asasinat sau sinucidere, moartea generalului Vasile Milea si atitudinea lui in timpul evenimentelor au facut ca revolutia romana sa nu se transforme intr-un macel. MIRUNA PASA RAZVAN BELCIUGANU

Generalul Vasile Milea era in acel decembrie 1989 ministru al Apararii Nationale, unul dintre cei mai puternici oameni ai momentului. Comandantul dur de care isi amintesc subordonatii a ajuns in fruntea ministerului dupa o cariera inceputa in 1947, ca elev al Scolii Militare de Ofiteri de Infanterie. A fost numit ministru la 16 decembrie 1985, cu exact patru ani inainte sa izbucneasca revolta de la Timisoara.

Cand a plecat la armata, era invatator suplinitor, dupa ce terminase Liceul Comercial „Mihai I“. Fiind nascut in 1927, la Leresti, judetul Arges, a simtit ca adolescent marirea si decaderea regalitatii in Romania. In mai 1949 era deja sublocotenent intr-o armata ce copia cu forta „Armata Rosie Eliberatoare“. Potrivit obiceiurilor vremii, pana la sfarsitul anului a fost deja avansat locotenent. Apoi, doi ani, a urmat Academia Militara Generala, Facultatea Tancuri, cu calificativul „foarte bine“ si diploma de merit, ceea ce demonstreaza ambitia si aplecarea sa spre studiu. A devenit in 1952 locotenent-major si apoi capitan, maior in 1954, iar locotenent-colonel in 1956. La 30 decembrie 1962 a fost avansat la gradul de colonel, iar steaua de general-maior a capatat-o in 1964, de Ziua Armatei.

Momentul de cumpana

Din biografia lui Vasile Milea, cea oficiala, lipseste insa ceva. Atat militari, cat si fosti ofiteri de securitate foarte bine documentati sustin ca in 1964 Milea a trecut printr-un moment greu. A fost la un pas de a fi dat afara din Armata pe cand comanda o unitate din Medgidia. Controlul Financiar Intern gasise o deturnare de fonduri, pentru ca Vasile Milea a dat ordin sa se foloseasca niste bani pentru a se asfalta interiorul unitatii, aflata in noroaie pana-n gat. Ofiterii de securitate chiar au gasit si legaturi mai mult decat suspecte intre santierul ad-hoc instituit in unitatea militara si folosirea soldatilor la munci in folosul unor nomenclaturisti. Din aceasta cauza, Milea a fost trimis in fata Consiliului de judecata si, spun sursele citate, chiar a existat un raport de trecere a sa in rezerva.

Salvatorul Ceausescu

Totul se petrecea, asadar, in oranduirea Gheorghe Gheorghiu-Dej. Dar acesta avea sa moara, iar locul a fost luat de Nicolae Ceausescu, in 1965. Un aspect mai putin cunoscut si din biografia lui Nicolae Ceausescu este faptul ca el a activat dupa razboi in armata, avand gradul de general si fiind chiar ministru adjunct al Apararii. „Domeniul“ de care raspundea Nicolae Ceausescu era Directia Politica Superioara a Armatei, practic organismul care a sovietizat Armata Romana. Cert este ca Milea a fost reabilitat dupa ce Nicolae Ceausescu a ajuns la putere, iar totul s-a dat uitarii, incat astazi, deocamdata, doar marturiile ofiterilor amintiti mai pot dezvalui pata de-a lungul carierei generalului.

General controversat

Din 1965, Milea a „renascut“ ajungand sa conduca Armata din Transilvania. A devenit general-locotenent la 23 august 1969 si a fost numit sef de stat major al Garzilor Patriotice din Romania. Dupa opt ani a mai primit o stea, cea de general-colonel. Apoi, in 1980, Vasile Milea este cel care a preluat comanda Marelui Stat Major, functie din care avea sa fie facut ministrul Apararii in 1985. La comanda Marelui Stat Major, Milea l-a numit pe generalul Stefan Guse, un ofiter capabil, dar despre care ofiterii de securitate spun ca era ruda cu el. Se zice ca sef al Marelui Stat Major ar fi trebuit sa fie numit, dupa valoare si experienta, generalul Dumitru Velicu. Ca ministru al Apararii, Vasile Milea a luat cateva masuri foarte contestate pe furis in cazarmi, precum aceea ca a redus norma de echipare cu 25 la suta si a introdus sistemul detasarilor ofiterilor in economie. Totusi, in „era Milea“, Armata Romana s-a deschis catre tarile NATO, existand numeroase aplicatii si vizite comune.

A ordonat „Trageti“?

La patru ani de cand fusese numit ministru al Apararii, a izbucnit revolta de la Timisoara. La 17 decembrie, in baza ordinului dat de Ceausescu, primul secretar al judetului Timis i-a cerut insistent generalului Milea ca armata sa fie scoasa in strada pentru linistirea manifestantilor. Ministrul Apararii Nationale l-a refuzat initial categoric, dar dupa cateva minute, ca urmare a ordinelor dictatorului, Milea a revenit si a permis iesirea Armatei, insa fara armament si munitie. In aceeasi zi a incercat sa afle ce s-a intamplat cu adevarat la Timisoara de la Iulian Vlad si de la Tudor Postelnicu, dar acestia nu i-au spus nimic. In schimb, Postelnicu i-a reprosat lui Milea ca ar fi raportat dezordinea de la Timisoara secretarului Comitetului Central, Ion Coman. La ora 13:30, din ordinul ministrului Apararii, Armata a intrat in stare de lupta.

Amenintarea lui Ceausescu

In dupa-amiaza zilei de 17 decembrie a avut loc o sedinta a Comitetului Politic Executiv (CPEx). Potrivit stenogramelor, Nicolae Ceausescu i-a acuzat pe Milea, Postelnicu si pe Iulian Vlad de tradare, lasitate si nerespectarea ordinelor. „Ce au facut ofiterii tai Milea? De ce nu au tras? La picioare trebuia sa traga.“ Generalul Milea a raspuns: „Am ordonat sa nu se imparta nici un fel de munitie“. Ceausescu a replicat violent: „Consider ca ati tradat interesele tarii, interesele poporului, ale socialismului si nu ati actionat cu raspundere. Stiti ce ar trebui sa va fac?... Sa va pun in fata plutonului de executie... Pentru ca ceea ce ati facut voi inseamna pactizare cu inamicul“. Dictatorul a dat ordine imediate ca „oriunde se incearca vreo actiune trebuie lichidata radical, fara nici o discutie“. „Am dat ordin sa se someze si daca nu se supun, sa se traga... intr-o ora sa fie restabilita ordinea in Timisoara!“ (stenograma sedintei de pe 17 decembrie). O data cu lasarea noptii, violentele de strada au luat amploare, iar Milea a ordonat deschiderea focului de avertisment.

„Armata nu a actionat cum trebuie la Timisoara“

Corneliu Parcalabescu, seful Statului Major al Garzilor Patriotice, declara in dosarul privind moartea lui Milea: „Pe 18 decembrie am fost chemat impreuna cu generalul Milea la Elena Ceausescu, care ramasese practic la comanda (n.r. – Nicoale Ceausescu era in Iran). Ni s-a cerut sa prezentam situatia de la Timisoara. Generalul Milea a scos o lista ce reprezenta actiunile militarilor, iar academiciana a reactionat si a spus: «Armata nu a actionat cum trebuie si a inceput sa dea indicatii ca si cum ar fi fost o mare stratega. Am fost convins in acel moment ca ministrul Apararii prelungea situatia in interesul poporului»“.

Fara uz de arma

La 19 decembrie, Ilie Ceausescu, prezent la Timisoara, cerea intr-o sedinta ca armata sa ramana in strada pentru ca „tulburarile sunt provocate de elemente teroriste aservite intereselor tarilor capitaliste, scopul lor fiind rasturnarea socialismului si intoarcerea la capitalism“. Primul secretar Radu Balan a fost luat ostatic de muncitori. Generalul Guse s-a dus sa-l elibereze si a discutat cu muncitorii care cereau libertate, democratie si demisia lui Ceausescu, dar este chemat inapoi de Ion Coman, la ordinul lui Milea.

La 20 decembrie, greva generala a fost declansata. Revoltele s-au transformat in manifestatii pasnice, iar generalul Guse, cu aprobarea lui Milea, a interzis total uzul de arma. Militarii din dispozitiv au primit de la manifestanti paine si apa. Fortele MApN au permis trecerea coloanelor de manifestanti. Fraternizarea s-a produs. Cu aprobarea lui Milea, generalul Guse a dispus retragerea trupelor in cazarmi, folosind ca pretext evitarea fraternizarii.

Mitingul din 21 decembrie

Sotii Ceausescu, crezand inca in autoritatea lor asupra poporului, au dispus organizarea unui miting la Bucuresti. Demonstratia de pe 21 decembrie s-a transformat insa intr-o degringolada care a luat prin surprindere intregul aparat de stat. Piata a fost evacuata si s-a organizat dispozitivul, format din forte MI si Securitate, care trebuiau sa blocheze intrarea oamenilor spre sediul CC. Militarii mobilizati nu aveau asupra lor munitie de razboi. Dupa-amiaza au loc primele incidente. Un camion militar a fost atacat. Un elev de la Scoala de Securitate a fost ranit si au murit sapte manifestanti. Dupa ce a fost informat despre incident, generalul Milea a interzis sa se mai execute foc si sa mai fie bagati in linia intai militari: „Daca pleaca scutierii, sa plece si militarii“, a ordonat ministrul Apararii.

Ultima noapte

Noaptea de 21 spre 22 decembrie, ultima noapte a generalului Milea. Potrivit declaratiilor aflate la dosar, seara, in jurul orei 21:00, ministrul Apararii este chemat la Ceausescu impreuna cu Postelnicu, Parcalabescu si cu Iulian Vlad. Potrivit declaratiei lui Parcalabescu, Milea este apostrofat „pentru modul defectuos in care actionase armata pentru reprimarea demonstrantilor de la Intercontinental“. „Au fost aduse sase tancuri din ordinul lui Milea pentru a face tot posibilul ca demonstrantii sa fie raspanditi“, sustine Parcalabescu. Generalul Iulian Vlad a declarat in momentul anchetei ca Milea era foarte agitat in acea zi. „Mi-a spus ca a fost numit comandant al actiunii de imprastiere a demonstrantilor.“

Cu tancul prin multime

„Umbra“ lui de la Securitate ne-a spus ca a iesit pe la ora 23:00 din scara B a Comitetului Central, cu casca pe cap. In momentul in care a ajuns la dispozitiv l-a intrebat pe ofiterul Viorel Amariucai: „Ce se intampla?“. Acesta a raspuns ca s-a dat foc. Intre timp, un camion militar a intrat in multime. Ofiterul Directiei a IV-a spune ca Milea l-a intrebat pe un maior de la regimentul de tancuri daca poate sa treaca peste baricada. Ofiterul a incuviintat si Milea i-a spus mecanicului tancului ca, in momentul in care lasa mana in jos, sa treaca. Mecanicul a ambalat tancul si, la semnalul ministrului, a plecat cu mitraliera tragand in plan orizontal. In schimb, militarul in termen Claudiu Dumitrescu declara in ancheta mortii lui Milea ca generalul a ordonat sefului sau, locotenentul Serban, spargerea baricadei facute de demonstranti in Piata Universitatii. Dumitrescu sustine ca a mers cu primul tanc ce a intrat in blocada si care apoi a luat foc, dar neaga faptul ca s-ar fi tras cu mitraliera de pe tanc. Totul s-a terminat in jurul orei 12:30. Manifestantii au fost imprastiati.

„Milea se simtea injosit“

Iulian Vlad declara in dosar: „Cand s-a terminat totul am coborat in strada. Milea m-a vazut, a venit la mine, m-a luat in brate si plangand mi-a relatat ca e foarte afectat de cele petrecute“. A urmat in jurul orei 1:00 sedinta cu Nicolae si Elena Ceausescu, la etajul 1 al CC. „Ceausescu era foarte satisfacut. I-a dat ordin lui Milea sa mobilizeze in continuare unitatile din Bucuresti si din zonele limitrofe.“ Imediat dupa sedinta, Iulian Vlad si generalul Vasile Milea au stat de vorba cateva zeci de minute. Potrivit lui Vlad, Milea se simtea injosit ca el si Armata sunt folositi pentru asemenea situatii. Milea a urcat apoi la etajul 6 al CC. S-a dus in biroul lui Parcalabescu. „Pe la 1:30 a venit la mine generalul Milea si mi-a spus ca este foarte obosit. I-am oferit un ceai, dupa care mi-a spus ca este posibil ca aceasta demonstratie sa ia amploare si ca se va intampla ceva. Dupa care s-a dus la biroul lui Ion Coman si s-a culcat.“

Telefonul fatal

Dupa ce a plecat de la Parcalabescu, ministrul Vasile Milea nu s-a culcat. Ofiteri de armata si securitate foarte bine informati ne-au declarat ca generalul a pus mana pe telefon. Pe „firul rosu“. A luat legatura cu ministrul Apararii din Ungaria, Ferenc Karpatyi, si l-a intrebat daca pregateste o invazie in Romania. Intre cei doi ministri ai Apararii era o legatura foarte stransa. Mama ministrului ungar al Apararii traia in Romania, intr-o localitate transilvaneana, iar generalul Vasile Milea ordonase unor medici militari, dar si altor ofiteri din zona sa o viziteze, sa-i duca medicamente si sa aiba grija sa nu-i lipseasca nimic. In cursul acestei ultime convorbiri, Ferenc Karpatyi a raspuns ca nu pregateste o invazie, dar si-a luat masuri de precautie avand in vedere evenimentele din Romania. Discutia pe „firul rosu“ se facea intotdeauna autorizat. Dar generalul Milea nu a cerut avizul in acea noapte. Tehnologia era sovietica, iar centrala telefonica se afla la Kiev. Se intelege, toate aceste convorbiri de „gradul 0“ erau inregistrate de KGB. Bineinteles, pe teritoriul Romaniei erau „dublate“ si de interceptarile Securitatii.

„Sa nu se traga!“

Ofiterul de securitate Ion Vatamanescu, insotitorul personal al lui Milea, declara in timpul anchetei ca, in dimineata de 22 decembrie, „in jurul orei 7:00 s-a primit telefon prin care i se ordona generalului Milea sa se prezinte la Cabinetul 1. L-am trezit, i-am raportat ordinul si l-am ajutat sa se echipeze. Mi-a spus: «Bai copile, nu mai pot!». Era parca mai imbatranit datorita oboselii acumulate“. La sedinta fulger au participat Constantin Dascalescu, Emil Bobu, Vasile Milea, Iulian Vlad si Tudor Postelnicu. Maiorul Alexandru Rafailescu declara ca dupa sedinta: „Generalul Milea a iesit desfigurat. (...) A strigat sa nu se traga in multime. Sa nu se raspunda la provocari, militarii sa ramana grupati langa tehnica“.

„Rezolv-o sau o rezolvam noi“

Ceea ce nu s-a scris in nici un raport oficial este ca Milea a avut un prilej in care a dat in acea dimineata ochii numai cu Nicolae Ceausescu. Conducatorul statului avea asupra lui Milea ascendentul reabilitarii din 1964. Ofiterii de armata si securitate amintiti mai sus ne-au spus ca dictatorul avea pe masa inregistrarea convorbirii dintre ministrul sau si ministrul ungur, convorbire pe care nu o autorizase. In toate aceste zile, Nicolae Ceausescu primise o avalansa de informatii despre agresiuni din strainatate asupra regimului sau. Nemultumit pana atunci de modul in care ministrul Apararii indeplinise ordinile sale, Comandantul Suprem a vazut prin acea inregistrare tradarea lui Milea. Astfel s-ar fi putut explica in mintea lui Ceausescu ezitarile si amanarile cu care ministrul coordonase actiunile armatei din acea perioada. In acea dimineata, Ceausescu i-ar fi spus lui Milea: „Rezolv-o sau o rezolvam noi!“.


Epilog

Judecatorul

De ce dumneata l-ai facut tradator, am auzit comunicatul care l-ai spus, prin care ai instituit starea de asediu, ca generalul Milea, tradator, s-a sinucis pentru a scapa de raspundere, de pedeapsa dreapta pe care o astepta ca tradator.

Nicolae Ceausescu

Pentru lamurirea dumneavoastra, tradatorul Milea...

Judecatorul

De ce nu l-ati judecat daca era tradator?

Nicolae Ceausescu

Pentru ca atunci am constatat treaba aceasta, chiar in ziua respectiva. Si a plecat ca sa aplice masuri, va spun asta pentru judecata dumneavoastra, dintr-un grup intreg si au venit ofiterii care erau cu el si ne-au anuntat ca s-a impuscat. Si de-abia dupa aceea am constatat ca n-a aplicat ordinele stabilite ca unitatile militare sa-si faca datoria. (din stenograma procesului Ceausescu)


1.000 Milea la Pentagon

In 1986 a fost primul ministru al Apararii din Pactul de la Varsovia care a vizitat Washington-ul, incat spionii rusi se chinuiau, prin aeroporturile lumii, sa afle enigmele intalnirilor generalului cu demnitarii Pentagonului. Vizita din octombrie 1986 i-a intrigat pe ceilalti membri din Pact de care, de altfel, a fost tinuta secreta. Generalul Vasile Milea prospecta piata pentru o eventuala modernizare a avionului romano-sarb IAR 93 „Orao“, ba chiar s-a interesat de o achizitie a supersonicului F-15, dar si de sistemul de invatamant militar american. Atunci, spun surse bine informate, a avut un mesaj verbal de transmis presedintelui american, Ronald Reagan din partea lui Nicolae Ceausescu. Ronald Reagan insa nu l-a primit la Casa Alba pe ministrul Apararii roman si l-a cam plimbat. Motivul a fost acela ca se afla in prag de alegeri si o intalnire cu un ministru al Apararii din Pactul de la Varsovia i-ar fi afectat procentele. Poate ca nu intamplator, in 1987, Nicolae Ceausescu a respins, unilateral, „clauza natiunii celei mai favorizate“.


„In dimineata de 17 decembrie eram la Milea in birou si a sunat telefonul. Cred ca era de la Cabinetul 1 sau 2 pentru ca ministrul s-a adresat cu «Ordonati!», «Voi da ordin imediat», «Va raportez ca suntem pregatiti». Apoi a inchis si mi-a spus: «Mai Postelnicu, ori e dezinformat, ori dezinformeaza, ce Dumnezeu o fi avand?». A sunat din nou Ceausescu, iar Milea a dat imediat ordin la Timisoara ca o companie de tancuri sa se deplaseze spre centru, dar cu foarte mare atentie ca nu cumva sa se traga sau sa se intample vreo nenorocire. In seara zilei de 17 decembrie am primit telefonic ordin de la secretarul Ion Coman ca armata sa deschida focul asupra demonstrantilor, «fara nici o discutie, cu toata fermitatea». Am ordonat sa nu se traga.“ Generalul Stefan Guse - seful Marelui Stat Major


Articol aparut in SPECIAL ("Jurnalul National") in ziua de Vineri, Martie 26, 2004

Cazul „Vasile Milea“, ingropat de la inceput

Generalul Vasile Milea a murit, potrivit raportului de autopsie, din cauza hemoragiei interne, la 5-10 minute dupa ce un glont i-a strapuns plamanul stang si i-a atins inima. Este poate una dintre putinele certitudini din dosarul Procuraturii militare, care nu a putut cuprinde ce ar fi lamurit, dincolo de orice dubiu, daca ministrul a fost asasinat sau s-a sinucis.

Procurorii au pornit cu marele handicap de a nu putea stabili anumite circumstante decat pe vorbele unor oameni, care puteau minti sau ar fi putut pur si simplu sa distorsioneze adevarul prin propriul subiectivism. Asa ca au incercat sa suplineasca prin experimente stiintifice multele piese lipsa din cazul Milea. Rezultatele expertizelor n-au reusit insa decat clarificarea elementelor care nu exclud sub nici o forma posibilitatea unui asasinat.

Nu putea fi un accident

Arma cu care s-a tras a fost ridicata si sigilata, pe 22 decembrie 1989, de ofiterul armurier Vlad Dumitrescu. „Am manevrat pistolul cu ajutorul unui prosop. Am scos incarcatorul, am armat pistolul si am scos cartusul care era pe teava. Toate aceste piese au fost introduse intr-un plic alb care a fost sigilat cu scotch“, declara Dumitrescu. Expertizarea armei a stabilit ca pistolul Carpati, model 1974, calibru 7,65 mm, era in perfecta stare de functionare. Specialistii au exclus posibilitatea unei descarcari accidentale datorita modului in care se armeaza pistolul. Arma prezenta urme de tragere destul de putine, ceea ce indica faptul ca s-a tras „posibil doar o data“.

Nici o proba ca Milea ar fi tras

Experimentele balistice facute cu pistolul Carpati acrediteaza ideea ca lipsa urmelor suplimentare de tragere pe mana dreapta a generalului Milea este explicabila, pentru ca „in cazul acestui tip de arma urmele suplimentare se depun pe mana in cantitati foarte mici, prin cadere nu prin infigere si daca nu sunt prezervate imediat se pot scutura sau altera“. Nu vom sti insa niciodata cu siguranta daca ministrul a prezentat astfel de urme pe mana, urme ce ar inlatura ipoteza crimei. Specialistii au stabilit ca pistolul Carpati al ofiterului Tufan este arma din care a pornit glontul care l-a ucis pe ministru. Nimeni in acest dosar nu a parut sa se gandeasca insa la ridicarea amprentelor de pe arma. Un procedeu clasic de cercetare criminalistica si un aspect esential intr-un caz de moarte violenta. Urmele degetelor generalului Milea ar fi trebuit sa se regaseasca foarte clar pe manerul armei in eventualitatea sinuciderii, dar aceasta proba nu a fost prelevata niciodata.

O expertiza sporeste misterul

Expertizele au stabilit ca generalul Milea statea pe scaun in momentul impuscarii. Scaunul a fost expertizat insa mult dupa inceperea anchetei, pentru ca i se pierduse urma. A fost gasit de procurorul Vasile Pantea la o unitate militara. Spatarul prezenta in partea de sus orificii specifice unui proiectil, care de altfel nu s-a gasit niciodata. In mod ciudat glontul a avut un traiect decendent prin corp, dar a intrat in scaun perpendicular. Pentru a fi posibil un asemenea unghi de intrare a glontului, generalul Milea ar fi trebuit sa stea pe scaun intr-o pozitie cel putin incomoda pentru un om care se sinucide: intr-o rana, pe partea stanga, cu mana dreapta usor ridicata si cu arma nelipita de corp, practic fara un punct de sprijin al mainii care tinea pistolul.


“Presa vroia neaparat un dosar de crima”

Vasile Pantea este acum avocat. In 1990 a preluat, ca procuror militar, dosarul mortii generalului Milea si dupa cateva luni a dat solutia neinceperii urmaririi penale. „Nu s-a exercitat nici un fel de presiune asupra mea, iar eu sunt un om extrem de riguros in profesie. Cred si acum ca am dat o solutie buna in acest dosar, cred ca generalul Milea s-a sinucis, desi la acel moment am avut si eu indoielile si intrebarile mele. Daca vreti, declaratiile din dosar au avut exact caracterul haotic al acelor zile in care informatiile erau trunchiate de zvonuri si dezinformare. Poate singurele presiuni au fost acelea ale presei, care voia cu tot dinadinsul ca acest dosar sa se transforme intr-unul de crima“, ne-a declarat Vasile Pantea.

SECRETOMANIE. „Am propus sa iesim in presa si sa spunem toate greutatile pe care le intampinam decat sa fim suspectati ca ascundem unele lucruri sau suntem de rea-credinta. Dar nu s-a vrut si nici acum nu inteleg de ce“, isi aminteste Pantea. A trebuit sa inceapa ancheta cu un handicap major: lipsa cercetarii la fata locului. „S-au pierdut foarte multe date si marturiile luate dupa o perioada de la intamplarea evenimentului sunt tot timpul distorsionate de trecerea timpului, de modul diferit de perceptie al fiecaruia. Una din intrebarile pe care mi le-am pus este daca Milea, dupa ce s-a impuscat, ar fi putut ajunge singur pe canapea, lasand pistolul unde se presupune ca era. Nu e neaparat o dovada de crima. Chiar daca cineva ar fi intrat dupa sinucidere si l-ar fi pus pe Milea pe canapea pentru a-i acorda primul ajutor, tot nu ar fi spus asta in vecii vecilor, din frica de a nu fi suspectat de o asemenea moarte. De asta m-am izbit in ancheta. Esti obligat sa lucrezi numai cu probele pe care le ai in dosar, or, ce aveam eu nu permitea nici o lata solutie“, declara fostul procuror.

PROPRIA OPINIE. Vasile Pantea isi aminteste ca generalul Milea a fost descris de toti martorii ca fiind un om care a urcat greu in ierarhie, un om cu credinta in valorile militare, care facea lucrurile din convingere. „ Cred ca Milea vedea lucrurile hiperbolizat. Numarul de morti si raniti, dezastrul din jur capatasera in mintea lui o amploare nereala. Poate de aceea i s-a rupt echilibrul. Din marturii reiese presiunea infernala la care a fost supus Milea in acele zile si starea deosebita pe care o avea. Cred ca nu a mai suportat sa-si incalce propriile valori si a facut acest gest ca un om de buna-credinta caruia i s-a sfaramat lumea in care credea“.


Semnele de intrebare

  • Cercetarile au fost ingreunate de lipsa unei cercetari la fata locului.
  • Ora la care s-au intamplat lucrurile este nesigura. Marturiile celor prezenti la etajul 6 variaza la distanta de o ora.
  • Intamplarile din dimineata zilei de 22 decembrie, inclusiv ultimele cuvinte ale generalului Milea, sunt povestite de cei aflati acolo, iar in parte nu se sustin unele pe celelalte.
  • Pozitia exacta a pistolului, pozitia scaunului pe care statea generalul Milea in momentul in care glontul i-a strapuns pieptul au ramas in ceata. Nu reiese daca si unde a fost gasit glontul care l-a ucis pe general.
  • Desi se spune ca in birou exista o singura intrare, nimeni nu vorbeste despre alte posibilitati de patrundere in cabinet. Nu se stie daca geamurile erau deschise sau nu, ori daca cineva a cercetat in acele momente debaraua.
  • Carnetele generalului Milea cu ultimele insemnari nu se regasesc la dosar, iar continutul lor nu este redat.
  • Autopsia a fost facuta extrem de tarziu, dupa ce corpul generalului fusese tinut la frigider timp de 4 zile.
    Miruna Pasa